Știri

Declarații la final de partidă

Constantin Ene – căpitan C.S.M.Știința Baia Mare
„Din păcate ne-au lipsit câțiva jucători din câte se pare destul de importanți, mult prea importanți. Nu am reușit să facem față. Astăzi timișorenii au fost mult mai puternici decât noi.

Zimbrii cedează primele puncte acasă după 7 ani și 20 de zile

Era clar pentru toată lumea că un meci de o asemenea anvergură va fi decis de echipa care va gafa mai puțin. A fost nevoie de doar 36 de secunde pentru ca tabela să indice 0-5, bănățenii reușind primul eseu prin aripa neo-zeelandeză Viliami Moala.

Emanuel Gorodea arbitrează în premieră un derby C.S.M.Știința Baia Mare – R.C.M.Timișoara

Mâine, începând cu orele 11.00, Arena Lascăr Ghineţ din Municipiul Baia Mare va găzdui partida din cadrul etapei a II-a a Superligii de Rugby dintre campioana României, CSM Ştiinţa Baia Mare (locul unu), şi Timișoara Saracens R.C.M.-U.V.T.formaţie aflată cu același număr de puncte patru pe poziția a doua.

C.S.M.Știința Baia Mare – Timișoara Saracens R.C.M.-U.V.T. Echipele probabile

C.S.M.Știința Baia Mare – Timișoara Saracens R.C.M.-U.V.T.
Arena Lascăr Ghineț ora 11.00

Zimbrii în fața celui de-al 64 examen contra Timișoarei

Sâmbătă 4 aprilie începând cu ora 11.00 Arena Laacăr Ghineț va găzdui primul derby din SuperLiga de Rugby stagiunea 2015, și anume confruntarea dintre C.S.M.Știința Baia Mare și R.C.M.Timișoara Saracens (practic singurele câștigătoare ale actualei formule de campionat intern).

Băimăreanul Mihai Matei bifează ambele partide de la Campionatul European din Franța

Reprezentativa de Rugby Under 18 ani a României se află începând de sâmbăta trecută și până pe data de 5 aprilie la Toulouse la Campionatul European. Din lotul de 26 de sportivi aflați sub bagheta trioului Laurențiu Paxaman – Nicolae Mocanu – Daniel Boldor face parte și Mihai Matei (jucător de linia a doua) provenind de la juniorii campioanei României, C.S.M.Știința Baia Mare.