A căzut cortina peste cea de-a 101 ediție a campionatului intern de rugby

seniori Timisoara

Este de acum istorie, Finala SuperLigii de rugby ediția 2017-2018. La fel și în stagiunea trecută, cele patru formații au alcătuit careul de ași, prima medaliată, cea cu bronz fiind C.S.A.Steaua București formația care a condus de la un cap la altul în clasamentul sezonului regulat, și care s-a impus la mare luptă împotriva lui C.S.M.București cu scorul de 23-22 la pauză 6-7. În mult așteptata finală a stagiunii 2017-2018, C.S.M.Știința Baia Mare (singura formație prezentă în toate cele șapte ale SuperLigii) cu cinci titluri naționale la activ a primit replica rivalei Timișoara Saracens (câștigătoare tot ce cinci ori a mult râvnitului trofeu acordat de Federația Română de Rugby). Trecând peste primele momente de tatonare caracteristice oricărui început de joc, indiferent de sportul la care ne raportăm), zimbri reușesc deschiderea scorului grație loviturii de picior căzută a uverturii Taniela Maravunawasawasa minutul 3. După acest prim moment bănățenii reușesc echilibrarea jocului, prima jumătatea din primul mitan derulându-se între cele două linii de 22 de metri. A urmat în minutul 16 eliminarea temporară a închizătorului Răzvan Ailenei, inferioritate ce avea să dea o nesperată gură de oxigen echipei orchestrată de Chester Williams. Urmează eseurile reușite de centrul neo-zeelandez Jack Umaga (minutul 22) respectiv cea a aripei tongane Tangimana Fonovai (minutul 27), complectate de transformare internaționalului român de origine neo-zeelandeză Luke Samoa (minutul 23). Raportul eliminărilor temporare va fi și el echilibrat, uvertura Jody Rose fiind și el trimis pe margine cu cinci minute înainte de finalul primei reprize. Speculând superioritatea numerică din teren închizătorul băimărenilor Răzvan Ailenei, cu un eseu minutul 37, reușește relansarea jocului, reducând la patru puncte avantajul formației de pe malurile Begăi. Actul secund se reia de la scorul de 8-12 pentru timișoreni, avantaj ce avea să fie mărit de fostul component al Băii Mari, Luke Samoa autor a încă două lovituri de penalitate (minutele 45 și 51). La doar 21 de ani internaționalul Cristi Chirică reușește al doilea eseu al zimbrilor, minutul 65, eseu finalizat de același Taniela Maravunawasawasa (jucătorul ce avea să devină cu 110 puncte reușite marcatorul numărul unu al acestei stagiuni). În ciuda unui final de mare luptă, dominat de C.S.M.Știința Baia Mare, cei care vor marca sunt tot oaspeții, Luke Samoa (cu o lovitură de pedeapsă reușită în minutul 76), încheind acest episod al campionatului intern de rugby din România. Cu acest rezultat Timișoara Saracens bifează primul hattrick din istoria SuperLigii de Rugby C.E.C.Bank.

C.S.M.Știința Baia Mare – Timișoara Saracens 15-21 (8-12)

SuperLiga de Rugby Finala

Sâmbătă 26 mai 2018 ora 18.00

Stadion: Arcul de Triumf București

Televizat: Telekom Sport

Arbitrii: Matthew Carley (Anglia), Ian Tempest (Anglia), Phil Watters (Anglia)

Observator: Bogdan Budișteanu (Iași)

Arbitru nr 4: Trevor Fisher (Anglia)

C.S.M.Știința Baia Mare: 15.Ionuț Botezatu, 14.Michael Doneghan, 13.Alexandru Bucur, 12.Sione Fakaosilea, 11.Sikuea Taliauli, 10.Taniela Maravunawasawasa, 9.Bidzina Shamkaradze-cpt, 1.Constantin Mardare Pristaviță, 2.Florin Bârdașu, 3.Waisea Nailago, 4.Marius Dănilă, 5.Dumani Siphosethu Mtya, 6.Cristi Marian Chirică, 7.Feofaaki Holoia, 8.Răzvan Ailenei

Rezerve: 24.Paul Rusu, 17.Mihai Dico, 18.Silviu Sebastian Suciu, 19.Florian Roșu, 20.Alexandru Țiglă, 21.Adrian Apostol, 22.George Paul Oprea, 23.Sean Morrell

Antrenori: Mario Alejandro Canale, George Sava, Vasile Lucaci, Paul Rusu

Timișoara Saracens: 15.Luke Alec Giovanni Samoa, 14.Cătălin Fercu, 13.Tangimana Fonovai, 12.Jack Siaki Umaga, 11.Stephen Ross Shennan, 10.Jody Gavin Rose, 9.Kevin Luiters, 1.Ionel Badiu, 25.Andrei Rădoi, 3.Mesake Losilosi Doge, 4.Stewart Michael Tua, 5.Marian Drenceanu, 6.Vlad Neculau, 7.Vasile Sorin Rus-cpt, 8.Randall Anthony Morrison

Rezerve: 16.Viorel Marian Sabău, 17.Sione Manu Taupaki, 18.Samuel Mariș, 19.Dorin Lazăr, 21.Ratu Henry Wainiu Seniloli, 22.Gabriel Conache, 23.Marius Mihai Simionescu, 24.Florin Vlăduț Popa

Antrenori: Sosene Anesi, Leonardo Ulises Gamboa

Evoluția scorului:

Min 3 Taniela Maravunawasawasa – drop-gol reușit din axul central de la 30 de metri (3-0)

Min 11 Taniela Maravunawasawasa – lovitură de pedeapsă din 30 de metri lateral stânga ratată

Min 16 Răzvan Ailenei – vede cartonașul galben pentru un picior introdus în spontană

Min 22 Jack Umaga eseu izbutit în axul central (3-5)

Min 23 Luke Samoa – transformare eseu (3-7)

Min 25 Taniela Maravunawasawasa – lovitură de penalitate din 24 de metri lateral stânga ratată

Min 27 Tangimana Fonovai – eseu reușit pe flancul stâng (3-12)

Min 28 Luke Samoa – transformare eseu ratată

Min 35 Jody Rose – este avertizat cu cartonașul galben

Min 37 Răzvan Ailenei – eseu reușit pe partea stângă (8-12)

Min 38 Taniela Maravunawasawasa – transformare eseu ratată

Min 45 Luke Samoa – lovitură de penalitate din 22 de metri lateral stânga (8-15)

Min 51 Luke Samoa – lovitură de pedeapsă din flancul stâng de la 24 de metri (8-18)

Min 65 Cristian Chirică – eseu pe partea stângă (13-18)

Min 66 Taniela Maravunawasawasa – transformare eseu (15-18)

Min 76 Luke Samoa – lovitură de pedeapsă de la 24 de metri lateral stânga (15-21)

Alin Boțioc