Achiziții pentru cel mai dificil sezon din istoria clubului

În cursul dimineții de astăzi a avut loc prima conferință de presă din 2015 susținută de președintele C.S.M.Știința Baia Mare, Călin Matei secondat pe de o parte de tehnicianul Eugen Apjok și Sorin Andrei – președintele Clubului Sportiv Municipal Baia Mare, respectiv de cele șase noi achiziții. Și cum principalul obiectiv al întâlnirii cu jurnaliștii sportivi l-a constituit prezentarea celor mai noi achiziții ale campioanei României, începând din acest moment familia zimbrilor băimăreni a fost complectată cu 4 jucători străini plus alți 2 români. Pentru a putea face față directivelor forurilor europene ce invocă obligativitatea de a avea nu mai puțin de 10 jucători de linia întâi, zimbrii și-au asigurat serviciile a doi rugbyști români, Cătălin Pastramă (26 de ani), respectiv Ionuț Stan (21 de ani), ambii pilieri. Pe lista de achiziții cerută de tehnicienii campioanei României, mai figurează cei doi centri, Sioeli Nau de 27 de ani (din Tonga), respectiv australianul de 24 de ani John Leiataua, ultimele două nume fiind cele ale australianului de 21 de ani Keegan Shefton (pentru posturile de fundaș sau aripă), în speță Nigel Genia (de 24 de ani), mijlocaș la grămadă de origine australiană. Cât îl privește pe Nigel Genia, acesta este fratele unuia dintre cei mai valoroși și inteligenți demi de melee din lume Will Genia.

Călin Matei „Așa cum am anunțat încă din luna decembrie, înainte de începerea sezonului ca de obicei venim în fața dumneavoatră cu lista de jucători transferați. Și de această dată am reușit să satisfacem în proporție de 99 % doleanțele celor doi antrenori Eugen Apjok – Vasile Lucaci, urmând ca în maxim două săptămâni să mai aducem un jucător. Cei șase jucători aduși în această iarnă la Baia Mare, aduc un plus de valoare lotului actual, un lot ce pare a fi mai puternic decât cel din ediția precedentă. Din acest moment putem spune cî suntem pregătiți pentru cea mai mare provocare din istoria clubului, participarea în Challenge Cup, SuperLigă, Cupa României și Cupa Regelui. Obiectivul nostru în Challenge Cup este să demonstrăm că putem face o treabă mai bună decât Lupii București. Nu este însă un lucru ușor. Sper însă că vom trece în aprilie sau luna mai de barajul cu rușii de la Krasnoiarsk sau echipa Mogliano. Eu sincer doresc să cădem cu formația din Rusia deoarece echipa italiană ocupă poziția a doua în campionatul intern”.

Ca și în anii precedenți obiectivele zimbrilor rămân la fel de îndrăznețe (dar în același timp normale ținând cont de ceea ce s-a reușit la Baia Mare cel puțin în ultimii șase – șapte ani). Pe lângă atacarea de acum consacratelor obiective; SuperLiga de Rugby și Cupa României, începând din acest an, zimbrii ne vor reprezenta și la nivel european intercluburi, mai exact în Challenge Cup, substituind astfel selecționata Lupilor București. La inițiativa diriguitorilor Federației Române de Rugby, din acest an sportul cu balonul oval va fi prezent cu o a treia competiție internă Cupa Regelui, derulată cel mai probabil în intervalul în care Naționala României se va pregăti pentru Cupa Mondială. Aproape ca o certitudine, o parte dintre componenții actualei campioane a României, vor face parte din lotul reprezentativei de rugby a României (prezentă în intervalul 18 septembrie – 31 octombrie) la cea de-a opta ediție a Cupei Mondiale găzduită pe teritoriul Marii Britanii.

 

Alin Boțioc