Buldogii reușesc în extremis punctul bonus defensiv

CRONICA DINAMO

Intuiția confirmată la final de partidă și de tehnicianul oaspeților Cristian Hîldan, cum că „buldogii” vor încerca pe terenul vicecampioanei să obțină punct sau puncte avea să fie una cât se poate de argumentată, în condițiile încă din start, dinamoviștii au reușit să dea o replică dârză adversarului, să joace în multe momente de la egal un joc ținut cât mai departe de propriile buturi. Dacă până la jumătatea primei reprize, jocul s-a desfășurat în marea sa parte între cele două linii de 22, odată cu primul eseu semnat de căpitanul Răzvan Ailenei, lucrurile păreau să intre pe un făgaș normal. Mai mult primul mitan se încheie cu o diferență de 12 puncte, grație unui al doilea eseu reușit de puternicul centru tongan Sione Fakaosilea, plus o transformare izbutită de uvertura de origine fijiană, Taniela Mavunawasawasa, și o penalitate semnată de internaționalul român Alexandru Bucur. În ciuda aceluiași joc apatic, fără determinare practicat și în startul actului secund, zimbri beneficiază de un avantaj numeric în teren, după eliminările centrului George Iacob (minutul 55) respectiv Andrei Badea (minutul 58). În atare condiții băieții noștri măresc ecartul la 19 puncte, Răzvan Ailenei și Taniela Maravunawasawasa recidivând minutele 59 și 60. În formulă completă dinamoviștii reușeșc să estompeze elanul ofensiv al adversarului, reușind să reducă din handicap, prin uvertura tongană Liueli Simote, minutul 63, lovitură de pedeapsă plus o transformare în speță eseu marcat de aripa Fili Lomani (minutul 72). În minutul doi de prelungire „buldogii”, beneficiază de o lovitură de penalitate din unghi de la circa 26 de metri lateral dreapta, Simote, solicită cu disperare să trimită la bețe, lucru care se și întâmplă. Tonganul execută cu pricizie înghețnd tabela de marcaj la 22-16. Cu această execuție, dinamoviștii reușesc să obțină maximum din acest joc și anume punctul bonus defensiv, în timp ce zimbri reușesc o victorie doar de patru puncte.

C.S.M.Știința Baia Mare – C.S.Dinamo București 22-16 (15-3)

SuperLiga de rugby Etapa 7

Sâmbătă 7 octombrie 2017 ora 11.00

Televizat Rugby Tv

Arena Zimbrilor Baia Mare

Arbitrii: Ionuț Bodea (Galați), Victor Ioniță (București), Răzvan Vasiliu (Bucureși)

Observator: Clement Nemesniciuc (Iași)

Arbitrul nr 4: Cristian Stoica (Baia Mare)

Comisar citare: Mihai Stuparu (Iași)

Omul meciului: Răzvan Ailenei (C.S.M.Știința Baia Mare)

C.S.M.Știința Baia Mare: 15.Ionuț Botezatu, 14.Adrian Apostol, 13.Alexandru Bucur, 12.Sione Fakaosilea, 11.Sikuea Taliauli, 10.Taniela Maravunawasawasa, 9.Bizdina Shamkaradze, 1.Constantin Pristaviță, 2.Iuri Nariashvili, 3.Paul Rusu, 4.Marius Dănilă, 5.Florian Roșu, 6.Sean Morrell, 7.Cristian Chirică, 8.Răzvan Ailene-cpt

Rezerve: 16.Ovidiu Cojocaru, 17.Silviu Suciu, 18.Waisea Nailago, 19.Constantin Ene, 20.Alexandru Țiglă, 21.Mihai Lămboiu, 22.Michael Doneghan, 23.Dumani Mtya

Antrenori: George Sava, Vasile Lucaci

C.S.Dinamo București: 15.Liueli Simote, 14.Gerald Sibanda, 13.Silviu Budileanu, 12.Divan Ferguson, 11.Fili Lomani, 10.Cristian Onofrei, 9.Tudorel Bratu, 1.Dragoș Dumitrescu, 2.Merab Matkava, 3.Florin Mătușa, 4.Dragoș Doru, 5.Andrei Badea, 6.Laurențiu Melinte-cpt, 7.Fala Paula Kata, 8.Ionuț Simion

Rezerve: 16.Claudiu Pelin, 17.Cosmin Manole, 18.Adrian Chiper, 19.Tevita Ekuasi, 20.Andrei Bucurescu, 21.Valenn Ivan, 22.Ionuț Balaban, 23.George Iacob

Antrenori: Cristian Hîldan, Andrei Gurănescu

Evoluția scorului:

Min 19 Alexandru Bucur – lovitură de pedeapsă din zonă centrală de la circa 26 de metri (3-0)

Min 30 Răvan Ailenei – eseu reușit pe flancul stâg după un mol de margine (8-0)

Min 31 Alexandru Bucur – transformare eseu ratată

Min 36 Tudorel Bratu- lovitură de pedeapsă din axul central de la 40 de metri ratată

Min 40+3 Sione Fakaosilea – eseu reușit pe partea sângă (13-0)

Min 40+4 Taniela Maravawasawasa – transformare eseu (15-0)

Min 44 Tudorel Bratu – lovitură de pedeapsă din 22 de metri ușor lateral dreapta (15-3)

Min 55 Geoge Iacob – vede cartonașul galben pentru un placaj înalt

Min 58 Andrei Badea – primește cartonașul galben pentru o prăbușire a grămezii printr-o intrare din lateral

Min 59 Răzvan Ailenei – eseu izbutit pe flancul stâng (20-3)

Min 60 Taniela Maravunawasawasa- tranformare eseu (22-3)

Min 63 Liueli Simote – lovitură de pedeapsă din zonă centrală de la 36 de metri (22-6)

Min 69 Adrian Apostol – este eliminat temporar

Min 72 Fili Lomani – eseu reușit pe flancul stâng (22-11)

Min 73 Liueli Simote – transformare eseu (22-13)

Min 82 Liueli Simote – lovitură de pedeapsă de pe partea dreaptă de la circa 26 de metri (22-16)

Alin Boțioc