C.S.M.București se impune în premieră la Baia Mare

cronica semifinala

Din păcate rugby-ul, sportul cu cea mai constantă evoluție și cele mai importante momente de glorie din ultimul deceniu pierde în anul dedicat Centenarului Marii Uniri oportunitatea de a juca a 19-a finală din istoria celei mai longevive competiții a sportului cu balonul oval, Cupa României.

Ținând cont de faptul că bucureștenii nu puteau conta pe serviciile a 13 jucători convocați la loturile naționale, dintre care nu mai puțin de șapte la prima reprezentativă a României față de doar cei trei din lotul zimbrilor; pilierul Constantin Mardare Pristaviță, flankerul Cristian Marian Chirică și centrul Alexandru Bucur, misiunea băieților noștri părea una facilă.

După un start de partidă echilibrat cu o tentativă de drop-gol eșuată de uvertura Taniela Maravunawasawasa, (minutul 6), lucrurile încep să capete o cu totul altă turnură față de cum ne-am fi așteptat. În minutul 12 demi-ul sud-african Daniel Faasen aduce primele puncte pentru bucureșteni (0-3), puncte anulate de reușita uverturii fijiene Taniela Maravunawasawasa (minutul 14). Odată cu eseul reușit în minutul 16 de fostul pilier al zimbrilor, Marius Zelco Pocriș misiunea băieților noștri se complică, toate cele 64 de minute rămase din meci reducându-se doar la o cursă de urmărire a adversarului. Speculând vulnerabilitatea flancului nostru drept, băieții lui Eugen Apjok reușesc până la pauză o suită de trei eseuri semnate în ordine de Marius Pocriș (minutul 16), flankerul Stelian Burcea (minutul 29) respectiv uvertura Hinckley Vaovasa (minutul 36). Același neo-zeelandez de 29 de ani, Daniel Faasen transformă două dintre eseuri plus o lovitură de penalitate, mărind ecartul la finalul primei reprize la 16 puncte, scor 22-6.

În actul secund cu un joc agresiv dar la fel de bine organizat, bucureștenii reușesc inclusiv în inferioritate numerică să conserve avantajul de la pauză, deși centrul gruzin Khvicha Jgerenaia izbutește în (minutul 47) primul și singurul eseu al zimbrilor. Taniela își trece în cont o transformare (minutul 48) plus două lovituri de penalitate (minutele 14 și 20) însă Faasen va fi cel ce va îngheța tabela de marcaj la scorul de 13-25. Pentru al doilea an consecutiv finala Cupei României este una a capitalei versus provincia, C.S.M.București abordând aceast ultim act din postura de deținătoare a trofeului (singurul din istoria clubului bucureștean).

Din 1914 anul disputării primei finale de Cupa României și până în prezent sub egida Cupei României s-au jucat 72 de ediții, numărul echipelor înscrise pe soclul acestei râvnit trofeu ajungând la 21. După C.S.A.Steaua București cu (14) și C.S.Dinamo București cu (11) trofee câștigate, C.S.M.Știința Baia Mare rămâne campioana provinciei cu 5 Cupe ale României adjudecate, însă vineri 30 noiembrie, în cazul unei victorii Timișoara Saracens o va egala pe Baia Mare la numărul de trofee câștigate.

C.S.M.Știința Baia Mare - C.S.M.București 13-25 (6-22)

Cupa României ediția 2018-2019 Semifinale

Sâmbătă 24 noiembrie 2018 ora 12.00

Arena Zimbrilor Baia Mare

Arbitrii: Cristian Șerban (București), Robert Andrei Diaconescu (Constanța), Mădălin Gârbău (București)

Arbitrul nr 4: Constantin Ene (Baia Mare)

C.S.M.Știința Baia Mare: 15.Ionuț Botezatu, 26.Sikuea Taliauli, 13.Jgerenaia Khvicha, 12.Sione Fakaosilea, 11.Adrian Marian Apostol, 10.Ratu Taniela Rawaqua Maravunawasawasa, 9.Bidzina Shamkaradze, 1.Silviu Sebastian Suciu, 2.Ovidiu Cojocaru, 3.Nika Pataraya, 4.Dumani Siphosethu Mtya, 5.Marius Dănilă-cpt, 25.Alexandru Alexe, 7.Sean Brian Morrell, 8.Faofaaki Holoia

Rezerve: 16.Adrian Mădălin Țală, 17. Mihai Dico, 18.Domițian Mureșan, 19.Florian Roșu, 20.Sergiu Lucaciu, 21.Mihai Lămboiu, 22.Ionuț Balaban, 23.Andrei Iurea

Antrenori: Mario Alejandro Canale, Paul Rusu

C.S.M.București: 15.Sioeli Lama, 14.Jack Cobden, 13.Jason Tomane, 12.Moa Mua Maliepo, 11.Cosmin Iliuță, 10.Hinckley Vaovasa, 9.Daniel Faasen, 1.Vasile Bălan, 2.Alexandru Oncea, 3.Marius Zelco Pocriș, 4.Ștefan Iancu, 5.Davit Gigauri, 6.Kamil Sobota, 7.Dragoș Ser, 8.Stelian Burcea-cpt

Rezerve: 16.Makefu Tongia, 17.Iulian Harțig, 19.Andrei Toader, 20.Alexandru Mitu, 21.Ștefan Cucoș, 22.Cătălin Prunaru, 23.Valentin Calafeteanu

Antrenori: Eugen Apjok, Lasha Tavartkiladze

Evoluția scorului:

Min 6 Taniela Marsavunawasawasa – lovitură de picior căzută irosită din zonă centrală de la 30 de metri

Min 12 Daniel Faasen – lovitură de pedeapsă 20 de metri ușor lateral stânga (0-3)

Min 14 Taniela Maravunawasawasa – lovitură de penalitate de pe flancul stâng de la circa 24 de metri (3-3)

Min 16 Marius Zelco Pocriș – eseu reușit pe partea stângă (3-8)

Min 17 Daniel Faasen – transformare eseu ratată

Min 20 Taniela Maravunawasawasa – lovitură de pedeapsă din 25 de metri lateral dreapta (6-8)

Min 29 Stelian Burcea – eseu reușit în axul central (6-13)

Min 30 Daniel Faasen – transformare eseu (6-15)

Min 36 Hinckley Vaovasa – eseu izbutit în zonă centrală (6-20)

Min 37 Daniel Faasen – transformare eseu (6-22)

Min 47 Khvicha Jgerenaia – eseu reușit în flancul stâng (11-22)

Min 48 Taniela Maravunawasawasa – transformare eseu (13-22)

Min 52 Daniel Faasen – lovitură de pedeapsă din 22 de metri lateral dreapta (13-25)

Min 62 Jason Tomane – vede cartonașul galben

Min 80 Valentin Calafeteanu – lovitură de pedeapsă de la circa 30 de metri lateral stânga ratată

Alin Boțioc