Uncategorized

O fărâmă de viață – episodul 3

Vom continua periplul nostru prezentându-vă viața zimbrilor derulată în prima decadă a lunii lui gustar (august). Sub semnul acestei călduroase luni, stă pe de o parte tradiția gustului poamelor care se coc în această ultimă lună de vară, plus că denumirea lunii august vine de la primul împărat roman, Cezar August.

Zimbrișorii la doar 80 de minute de finalul acestei stagiuni

Cocheta Arenă Lascăr Ghineț din Municipiul Baia Mare va găzdui sâmbătă 20 iunie începând cu ora 10.00, partida dintre C.S.M.Baia Mare și R.C.M.Timișoara.

La Mulți Ani, Paul Ailenei !

Vineri, 12 iunie, Paul Ailenei component al campioanei României, C.S.M. Ştiinţa Baia Mare, îşi serbează ziua de naştere. Colegii din conducere, stafful tehnic şi echipa îi urează un călduros LA MULŢI ANI!

Declarații la final de partidă

Constantin Ene – căpitan C.S.M.Știința Baia Mare
„Din păcate ne-au lipsit câțiva jucători din câte se pare destul de importanți, mult prea importanți. Nu am reușit să facem față. Astăzi timișorenii au fost mult mai puternici decât noi.

Cupa României: Ştiinţa Petroşani – CSM Ştiinţa Baia Mare: 6-69 (3-38)

Sâmbătă dimineaţa, campioana României la rugby s-a deplasat la Petroşani, acolo unde a întâlnit pe Ştiinţa din localitate, într-un meci din cadrul primei etape a returului din grupele Cupei României. Aşa cum era de aşteptat, echipa noastră s-a impus cu scorul de 69-6 (38-3), reuşind să înscrie nu mai puţin de 11 încercări. Asta chiar dacă au folosit mai mulţi jucători tineri sau care au evoluat mai putin, în condiţiile în care sunt mulţi accidentaţi.

Buzatu Teodor

Manager