Cel de-al 70-lea turnir

TURNIRUL 70

Sâmbătă 2 septembrie începând cu ora 19.00 pe stadionul Dan Păltinișanu se va consuma primul derby al acestei stagiuni. Finalistele ultimei ediții Timișoara Saracens și C.S.M.Știința Baia Mare se vor înfrunta pentru a 70-a oară în istoria lor. În cei 40 de ani de existență, zimbri s-au impus de 39 de ori în fața formației bănățene, au remizat doar de 3 ori, pierzând de 27 de ori. În ultimele șapte sezoane, odată cu trecerea la SuperLigă, cele două forțe ale sportului cu balonul oval din România, s-au întâlnit de 21 de ori. C.S.M.Știința Baia Mare a câștigat 7 partide (5 acasă și 2 în deplasare), a remizat de 2 ori (de ambele dăți acasă), pierzând de 12 ori (de 4 ori pe propriul teren, de alte 6 ori în Banat iar de 2 ori în capitală). Punctaverajul este unul apropiat însă negativ formației noastre, 325 de puncte marcate la 356 primite.

Prima confruntarea rugbystică dintre Baia Mare și Timișoara se consumă pe 30 noiembrie 1977, la nivelul diviziei B, Electrotimiș Timișoara – Racemin Baia Mare 0-42 (0-30). După aproape un an și jumătate pe 8 aprilie 1979 de această dată pe prima scenă, Racemin avea să piardă prima confruntare directă cu Universitatea Timișoara, bănățenii impunându-se pe propriul teren în ultima etapă din tur cu scorul de 9-0 (0-0). În retur însă la Baia Mare, Racemin avea să-și i-a revanșa scor 15-12, punctele formației noastre fiind semnate de Vlădescu (autor a 2 eseuri), Vasile I (1 lovitură de pedeapsă) în speță Gligor cu un eseu. În acel meci de pe data de 17 iunie 1979 pentru Racemin Baia Mare au jucat: Gligor – Vlădescu, Varga – Pascale, Tirnyacsev – Cantea, I.Vasile (40 Ciobanu) – Atanasiu, Demian, Melniciuc – Urdea, Ștefiuc – Curea, Ștefan, Csoma.

Palmaresul întâlnirilor directe

SuperLiga de rugby ediția 2011

Etapa 3 09.04.2011 R.C.M.Timișoara – C.S.M.Știința Baia Mare 3-19 (3-5)

Etapa 10 8.05.2011 C.S.M.Știința Baia Mare – R.C.M.Timișoara 5-12 (23-0)

SuperLiga de rugby ediția 2012

Etapa 6 12.05.2012 C.S.M.Știința Baia Mare – R.C.M.Timișoara 19-7 (0-0)

Etapa 13 08.08.2012 R.C.M.Timișoara – C.S.M.Știința Baia Mare 29-7 (29-0)

Etapa 3 play-off 01.09.2012 R.C.M.Timișoara – C.S.M.Știința Baia Mare 19-13 (6-6)

Etapa 6 play-off 23.09.2012 C.S.M.Știința Baia Mare – R.C.M.Timișoara 24-9 (17-9)

Finala 07.10.2012 C.S.M.Știința Baia Mare – R.C.M.Timișoara 6-16 (6-3)

SuperLiga de rugby ediția 2013

Etapa 2 30.03.2013 R.C.M.Timișoara – C.S.M.Știința Baia Mare 12-10 12-0)

Etapa 9 12.05.2013 C.S.M.Știința Baia Mare – R.C.M.Timișoara 18-18 (6-3)

Etapa 2 play-off 10.08.2013 R.C.M.Timșoara – C.S.M.Știința Baia Mare 26-6 (12-6)

Etapa 5 play-off 31.08.2013 C.S.M.Știința Baia Mare – R.C.M.Timișoara 21-16 (6-10)

Finala 05.10.2013 C.S.M.Știința Baia Mare – R.C.M.Timișoara 19-25 (9-19)

SuperLiga de rugby ediția 2014

Etapa 2 05.04.2014 R.C.M.Timișoara – C.S.M.Știința Baia Mare 13-19 (3-9)

Etapa 9 24.05.2014 C.S.M.Știința Baia Mare – R.C.M.Timișoara 20-20 (7-13)

Etapa 2 play-off 16.08.2014 C.S.M.Știința Baia Mare – R.C.M.Timișoara 21-17 (8-10)

SuperLiga de rugby ediția 2015

Etapa 2 04.04.2015 C.S.M.Știința Baia Mare – R.C.M.Timișoara Saracens 19-24 (9-14)

Etapa 7 09.05.2015 R.C.M.Timișoara Saracens – C.S.M.Știința Baia Mare 33-14 (20-6)

Finala 05.12.2015 C.S.M.Știința Baia Mare – Timișoara Saracens 15-18 (10-10)

SuperLiga de rugby ediția 2016-2017

Etapa 2 05.08.2016 Timișoara Saracens – C.S.M.Știința Baia Mare 19-12 (0-9)

Etapa 9 03.05.2017 C.S.M.Știința Baia Mare – Timișoara Saracens 22-3 (12-3)

Finala 28.05.2017 C.S.M.Știința Baia Mare – Timișoara Saracens 16-17 (6-6)

SuperLiga de rugby ediția 2017-2018

Etapa 2 02.09.2017 Timișoara Saracens – C.S.M.Știința Baia Mare

Alin Boțioc