Cinci zimbri la prima reprezentativă

În vederea abordării celor cinci meciuri din Rugby Europe Championship 2020, programate în intervalul 1 februarie – 14 martie 2020, Naționala de rugby a României s-a reunit sub comanda noului staff tehnic format din Andrew Robinsob , antrenor principal, Lasha Tavarkiladze – antrenor asistent, Sosene Anesi – antrenor asistent. După o primă reunire a lotului la Izvorani, începând cu data de 12 ianuarie și până pe data 22 ianuarie cei 32 de jucători din campionatul intern împreună cu cei care evoluează în străinătate se vor pregăti în Antalya – Turcia. Din lista jucătorilor convocați fac parte și cinci dintre componenții campioanei României, C.S.M.Știința Baia Mare; pilierii Iulian Harțig (n.11 octombrie 1998), Constantin Pristaviță (n.23 mai 1993), talonerul Ovidiu Cojocaru (n.19 noiembrie 1996), flankerul Cristi Marian Chirică (n.9 aprilie 1997) respectiv fundașul Paul Popoaia (n.29 mai 2000).
Potrivit țintarului tricolorii vor debuta în acessta ediție a Rugby Europe Championship cu un meci la Tbilisi contra Georgiei pe data de 1 februarie. O săptămână mai târziu băieții noștri vor poposi la Caidas de Rainha pentru duelul cu Portugalia, urmând ca pe 22 februarie să evolueze la Botoani contra Spaniei. Pe 7 și 14 martie, Stejarii vor juca la Krasnodar cu Rusia, urmând să încheie acest periplu cu o revenire la Botoșani într-ul joc contra Belgiei.
Alin Boțioc