Cristian Diniș Vârtic un nume de rezonanță pentru rugby-ul maramureșean

DINIS

După mai bine de 16 ani petrecuți în rugby-ul românesc, dintre care ultimii nouă ani la C.S.M.Știința Baia Mare, centrul de 33 de ani, Ionel Cristian Diniș Vârtic a decis să se retragă din activitate.

Născut pe data de 19 iunie 1983 în Valea Jiului la Lupeni, Cristian Diniș s-a inițiat în tainele acestui mirific sport la clubul de la Poalele Munților Vâlcan. La vârsta de 14 ani se transferă la Clubul Sportiv Universitatea Cluj, unde activează timp de opt ani în intervalul (octombrie 1999 – septembrie 2004). Timp de trei ani (2004-2007) întrerupe rugby-ul de înaltă performanță stabilindu-se în Germania. La vârsta de 24 de ani, Diniș este transferat la C.S.M.Știința Baia Mare, club care la acel moment începea să reclădească o echipă ce avea să facă furori.

După aducerea lui Eugen Apjok la timona echipei, cea mai importantă decizie a președintelui Călin Matei a fost aceea de întinerire a lotului. Primii veniți au fost Mihai Macovei, Viorel Lucaci, frații Botezatu, Andrei Rădoi, Mihai Dico sau Teodor Buzatu. Printre transferurile reușite în decurs de doar două stagiuni s-a numărat și cel al lui Diniș alături de nume precum Constantin Ene, Cristian Stoica, Marius Bejan, Valentin Ursache, Ionuț Dimofte, Ștefan Ciuntu sau Csaba Gal (toți jucători de lot național). Odată integrat în lotul zimbrilor, cel ce avea să poarte mai bine de 16 ani tricoul cu numărul 12, avea în scurt timp să trăiască marile satisfacții ale unui campion.

La finalul lunii septembrie 2009 (la doar doi ani de la venirea sa la Baia Mare), din postura de titular, Cristi avea să ridice deasupra capului trofeul atribuit campioanei României. De la acel moment, centrul zimbrilor a fost părtaș la 46 de partide cu adevărat memorabile. La nivelul campionatului intern a bifat 5 din cele 7 finale de SuperLigă ca titular, fiind autor și al unui eseu. În ultimul act al Cupei României a evoluat tot de 5 ori, obținând 2 medalii de aur și 3 de argint. S-a aflat în primul XV al vicecampioanei României, în finala ediției inaugurale a Cupei Regelui ediția 2015.

La nivel european, Cristian Diniș Vârtic a evoluat în ambele confruntări din Challenge Cup contra urșilor siberieni de la Enisei Krasnoyarsk, fiind prezent în ambele finale ale Cupei Europei Centrale și de Est respectiv cea a Supercupei Europei. Mai mult a fost prezent de 9 ori ca titular în selețicționata Lupii București (cu care a repurtat patru victorii). Și pentru ca tabloul acestui emblematic jucător să fie complet, să subliniem pe de o parte performanța câștigării pe data de 10 septembrie 2011 a Campionatului Național de Rugby în 7 precum și cele 19 partide jucate pentru reprezentativa de rugby a României (10 ca titular și 9 din postura de rezervă).

Și în plan personal Cristian Diniș se poate considera un om împlinit și fericit. Mai întâi pentru că a reușit în 2002 să cucerească inima valoroasei handbaliste Georgeta Vârtic, iar mai apoi pentru că din decembrie 2011 este tatăl unei fetițe ce poartă numele Cristina.

Pentru întreaga sa contribuție adusă la nivelul vicecampioanei României, președintele Călin Matei împreună cu cei din conducerea administrativă, cea tehnică precum și coechipierii îi doresc lui Cristian Diniș Vârtic multă sănătate, fericire și tot binele din lume.

 

Nume: Diniș Vârtic

Prenume: Ionel Cristian

Data nașterii: 19 iunie 1983

Locul nașterii: Lupeni – județul Hunedoara

Post: centru

Înălțime: 1,83 cm

Greutate: 93 kg

Cluburi la care a evoluat:

octombrie 1999 – septembrie 2007     C.S.S.Universitatea Cluj

septembrie 2007 – ianuarie 2016        C.S.M.Știința Baia Mare

 

Finale Superligă

26.09.2009      C.S.M.Știința Baia Mare – C.S.A.Steaua București               18-16 (titular)

02.10.2010      C.S.M.Știința Baia Mare – C.S.A.Steaua București               28-21 (titular)

26.11.2011      C.S.M.Știința Baia Mare – C.S.A.Steaua București               24-12 (titular – 1 eseu)

07.10.2012      C.S.M.Știința Baia Mare – R.C.M.Timișoara                         6-16 (titular)

05.10.2013      C.S.M.Știința Baia Mare – R.C.M.Timișoara             19-25 (titular)

13.09.2014      C.S.M.Știința Baia Mare – R.C.J.Farul Constanța                  25-19 (nu a fost prezent în lotul de 23)

05.12.2015      C.S.M.Știința Baia Mare – Timișoara Saracens R.C.M.         15-18 (nu a fost prezent în lotul de 23)

 

Finale Cupa României:

05.12.2010      C.S.M.Știința Baia Mare – C.S.A.Steaua București   13-6 (titular)

03.12.2011      C.S.M.Știința Baia Mare – R.C.M.Timișoara            10-32 (titular)

01.12.2012      C.S.M.Știința Baia Mare – C.S.A.Steaua București   9-3 (titular)

30.11.2013      C.S.M.Știința Baia Mare – C.S.A.Steaua București   10-17 (titular)

30.11.2014      C.S.M.Știința Baia Mare – R.C.M.Timișoara             14-19 (titular)

 

Cupa Regelui                                                                                                     

13.09.2015      C.S.M.Știința Baia Mare – Timișoara Saracens R.C.M.         22-24 (titular)

 

Cupa Europei Centrale și de Est

05.06.2010      C.S.M.Știința Baia Mare – R.C.M.Timișoara             26-11 (titular – 1 eseu)

05.06.2011      C.S.M.Știința Baia Mare – R.C.M.Timișoara             25-17 (titular)

 

Supercupa Europei

27.11.2010      C.S.M.Știința Baia Mare – Nada Split (Croația)         52-5 (titular – 1 eseu)

 

Challenge Cup

18.04.2015      C.S.M.Știința Baia Mare – Emisei Krasnoyarsk         20-30 (titular)

02.05.2015      Enisei Krasnoyarsk – C.S.M.Știința Baia Mare          32-12 (titular)

 

Lupii București

13.11.2011      Lupii București – Crociati Parma                    34-7 (titular)

18.11.2011      Stade Francais – Lupii București                    49-3 (titular)

11.12.2011      Lupii București – Worcester                           13-24 (titular)

17.12.2011      Worcester – Lupii București                           57-13 (titular)

14.01.2012      Lupii București – Stade Francais                    13-34 (titular)

21.01.2012      Crociati Parma – Lupii București                    13-26 (titular)

20.10.2012      Lupii București – Calvisano                            42-27 (titular)

08.12.2012      Lupii București – Agen                                   25-22 (titular – 1 eseu)

14.12.2012      Agen – Lupii București                                   39-9 (titular)

 

Reprezentativa României

04.02.2012      România – Portugalia              15-7 (titular)

25.02.2012      Rusia – România                     0-25 (titular)

10.03.2012      România – Georgia                 13-19 (titular)

17.03.2012      Spania – România                   13-12 (titular)

31.03.2012      România – Ucraina                 71-0 (titular)

08.06.2012      România – Uruguay                29-9 (titular)

12.06.2012      România – Argentina Jaguars23-21 (titular)

17.06.2012      România – Italia A                  17-13 (rezervă)

09.11.2013      România – Tonga                    19-18 (rezervă)

16.11.2013      România – Canada                  21-20 (rezervă)

23.11.2013      România – Fiji                         7-26 (rezervă)

01.02.2014      România – Portugalia              24-0 (rezervă)

08.02.2014      Rusia – România                     3-34 (rezervă)

22.02.2014      România – Spania                   32-6 (rezervă)

08.03.2014      România – Belgia                    29-10 (rezervă)

15.03.2014      Georgia – România                 22-9 (rezervă)

08.11.2014      România – S.U.A.                   17-27 (titular)

15.11.2014      România – Japonia                  13-18 (titular)

22.11.2014      România – Canada                  18-9 (titular)

 

Alin Boțioc