Eugen Apjok – antrenor C.S.M.Știința Baia Mare – declarații la final de partidă

IMG_7699

„Este important ca o competiție să o începi cu dreptul cu o victorie. Din păcate am muncit și ne-am întrebuințat foarte mult pentru această victorie. A fost și căldura dar și foarte multe greșeli, personale neforțate și care majoritatea le-am făcut în atac, în zona de 22 unde am pierdut și foarte multe baloane. La câte baloane am avut puteam marca cel puțin încă o dată față de cât am reușit astăzi. Per total am dominat jocul. Am avut în prima repriză probleme pe grămezile spontane. Iașiul a încercat uneori legal alteori ilegal să ne încetinească baloanele însă mai ales în repriza a doua nu au mai reușit acest lucru. Cea mai mare problemă a noastră rămâne lipsa de concentrare pe faza de finalizare. Pierdem foarte multe baloane, muncim și ducem balonul 80 de metri după care din păcate apare o greșeală, iar într-un meci mai ales crucial aceste greșeli individuale te pot costa. Da, săptămâna viitoare vom juca cu Timișoara. Cu siguranță va fi un meci mult mai dificil. Probabil ne-a prins bine acest meci, că ne-a trezit puțintel și sper eu că îi va conștientiza pe jucători că trebuie în continuare să muncim, și să fim mult mai concentrați pentru a elimina aceste greșeli. Nominalizarea de astăzi a lui Cristi Chirică ca fiind omul meciului nu mă surrpinde pentru că el a muncit astăzi foarte mult, iar în cele două amicale jucate cu C.S.Universitatea Cluj și Steaua el s-a achitat de sarcinile de joc. Este un jucător de 19 ani și are tot viitorul în față. Eu sper să-l motiveze și să pășească în viitorul apropiat spre un nivel superior. Iuri Natriashvili rămâne un jucător exponențial. El are nevoie de mai mult timp. Poziția sa de taloneur implică mai multe coduri. Trebuie să se înțeleagă cu jucătorii în grămada ordonată și în margine, de acea l-am și introdus astăzi. Eu sper să se integreze cât mai repede în jocul echipei, pentru că avem nevoie de el.”

 

Alin Boțioc