Interviu cu Neculai Nichitean – prezent la două ediții de Cupă Mondială

NICHITEAN NECULAI

Ați fost prezent la două dintre edițiile Cupei Mondiale, Anglia 1991 și Africa de Sud 1995.

La prima Cupă Mondială, cea din 1991 la care am avut și o victorie contra lui Fiji a fost ceva mai bine din punctul de vedere al jucătorului Nichitean, dar cu puține puncte marcate. Am avut meciuri cu scoruri foarte strânse. Echipele erau foarte masive dar nu atât de rapide și cu atâtea puncte de fixare cum e în rugby-ul de astăzi. La Cupa Mondială din 1995, din Africa de Sud nu mi-a mers foarte bine datorită faptului că am avut în preajma mea foarte mulți antrenori (sfătuitori), și asta probabil mi-a dăunat întregul program de pregătire, toate culminând cu un randament mai slab în meciuri.

De două ori în topul golgeterilor României, la Cupa Mondială din 1991 cu nouă puncte pe prima poziție, iar la cea din Africa de Sud 1995 locul trei cu tot atâtea puncte marcate.

Nu pot să spun chestia asta. Atunci s-au marcat foarte puține puncte tocmai că rugby-ul se juca cu totul altfel. Clar că nu se schimbă niciodată dăruirea, dar conceptual de joc era cu totul diferit.

Pe ce se axa rugby-ul acum două decenii.

Acum vorbim de o simbioză între forță, tehnică și angajament fizic. Ca și acum nici atunci cu echipele mari, și mai ales la Cupele Mondiale nu reușeam să dezvoltăm jocul pe treisferturi, ceea ce implica o uzură foarte mare a pachetului de înaintare.

Totuși în acea perioadă România izbutea să joace de la egal la egal cu națiuni precum Franța sau Canada două dintre adversarele noastre de la această ediție dar și de la cea din Marea Britanie 1991.

Da. În acea perioadă noi aveam statutul de semiprofesioniști. Fiecare dintre noi eram încadrați într-un loc de muncă însă eram scoși efectiv din producție, în timp cealții erau amatori. Pentru acest considerent România făcea față cu brio unor națiuni precum Franța, Scoția sau Țara Galilor, fiind foarte apreciați. Din momentul în care toate echipele au trecut la profesioniști, noi am rămas foarte în urmă cu mentalitatea de a fi profesioniști. Îmi amintesc totuși de o fază. Prin 1992-1993 ne-am dus cu naționala în Anglia la un turneu de pregătire, și am văzut la ora 6 dimineața, jucători adverși care se aflau în sala de forță, pedalând pe biciclete, iar noi la ora 8.00 de abia mergeam la micul dejun. Încă de pe atunci aceste aspecte au început să mă pună pe gânduri. Am înțeles că fără o pregătire fizică serioasă și o dăruire exemplară nu o să mai putem face față.

Dacă alte națiuni au apelat de ani buni la acea naturalizare a jucătorilor, iată că și România este prezentă în premieră la o Cupă Mondială utilizând o serie de patru jucători deveniți de puțin timp eligibili. În contextual în care vorbim de culturi rugbystice diferite putem conta pe un plus în angrenajul echipei naționale ?

Sperăm să fie așa. Nu cred însă că aceasta este problema echipei naționale. Jucătorii care vin de afară și joacă mai mult de trei ani în statul respectiv pentru reprezentativa de adopție, pot deveni eligibili de a evolua pentru prima reprezentativă. În cazul naționalei României, vreau să vă spun indiferent de de spun unii și alții, că toți cei patru sunt pe merite depline selecționați. Problema este cu totul alta. În momentul de față din păcate nu avem jucători români valoroși pe anumite posturi. Problema infuziilor în toată România va degrada substantial echipa națională. Veți vedea peste 10-15 ani o scădere foarte mare a nivelului primei reprezentative.

La momentul actual România deși are legitimați circa 7.600 de sportivi se vede nevoită să recurgă la astfel de procedee. Să înțelegem că din spate și aici mă refer la echipele de copii și juniori nu vine nimic de calitate pentru naționala de seniori a României ?

Eu sunt convins că actualul staff tehnic al echipei naționale și-a dat tot interesul să deplaseze în Anglia cei mai buni și mai în formă jucători existenți la momentul actual. Este însă clar că la fiecare Cupă Mondială câțiva dintre jucători vor fi nemulțumiți de faptul că nu au prins lotul de 31. Ca exemple îi pot da pe centrul de la Steaua, Robert Dascălu (cel care în pregătiri a jucat toate meciurile și totuși a rămas acasă). Mă gândesc de asemenea la jucători din linia a doua precum Sârbe. Însă acestea sunt deciziile tehnicienilor naționalei, decizii care clar nu se discută.

Cât de greu se trece peste un astfel de moment.

Este greu pentru orice jucător să piardă o astfel de participare la o Cupă Mondială. Sunt 2-3 luni de cantonamente epuizante, meciuri test ca în final totul să pară a fi de prisos. Nu este însă chiar așa. Orice convocare la echipa națională este o onoare indiferent de ce sportiv vorbim, și să nu uităm că meciurile la națională îți dau un plus de experiență ce nu poate fi suplinită cu absolut nimic. Nici mie nu mi-a convenit în unele momente cum s-au făcut selecțiile însă cei mai în vârstă m-au încurajat spunându-mi că sunt “tânăr și că mai am vreme”.

De unde vine sintagma de “regele transformărilor” atribuită dumneavoastră,

Imediat după terminarea junioratului la Suceava, am avut marele noroc de a fi adus la Baia Mare. Dacă continuam la C.S.M.Suceava cu siguranță că niciodată nu aș fi ajuns la echipa națională, în timp ce ajungând la o echipă mare cum era și atunci Baia Mare, cu o grămadă puternică, am fost pus rapid în valoare. Jucam în linia de treisferturi cu nume importante precum Nicolae Fulina sau George Sava, fapt ce mi-a dat posibilitatea să joc mult mai ușor din punct de vedere tactic și implicit să am și mult mai multe oportunități de a marca puncte. Această sintagmă cred că a apărut prin 1994, când la București în intervalul aprilie – mai am jucat patru meciuri pe Arcul de Triumf, cu Spania, Germania, Rusia și Italia. Ne-am impus cu 11-3 contra ibericilor, 60-6 cu Germania, 30-0 cu Rusia și 26-12 cu Italia.

Ați evoluat până la vârsta de 36 de ani, cu un parcurs de invidiat. Pornind de la juniorii lui C.S.M.Suceava, eventul campionat-cupă cu C.S.M.Baia Mare și Universitatea Cluj, traiectoria dumneavoastră sportivă v-a propulsat și spre campionate din Occident precum Mirana Veneția, Bologna sau Modena. Și să nu uităm ceea ce este și mai important, 87 de selecții la echipa națională.

Amprenta pe evoluția de la echipa națională și-a pus-o echipa din Baia Mare, căruia îi datorez foarte mult. Periplul meu la celelalte echipe și aici mă refer la cele de afară au fost alegeri de viață mai mult. La aceste cluburi motivația era una de natură financiară. Pentru că rugby-ul acelor vremuri nu îmi oferea un trai liniștitor și de viitor pentru mine și familia mea, am decis să evoluez și astfel să trăiesc acolo din 1997 și până în 2006. În Italia am și lucrat am și jucat. Nefiind profesioniști acolo, ne antrenam seara câte două ore de patru ori pe săptămână. Iar acum vorbim de Italia ca fiind din 2000 încoace participantă în Turneul celor șase națiuni, alături de Anglia, Franța, Irlanda, Scoția și Țara Galilor.

La momentul actual rugby-ul european poate face față celui din emisfera sudică.

După cum vedeți surprizele nu întârzie să apară nici la această ediție de Cupă Mondială. Cea mai mare surpriză la o CUpă Mondială a fost victoria Japoniei în fața Africii de Sud 34-32, iar eu cred că vor mai exista și alte surprize. Nu cred însă că cei din emisfera sudică vor domina rugby-ul de pe bătrânul continent în permanență. Cred că Anglia are un culoar foarte bun.

Lăsând la o parte calculele hârtiei și ați alege cu sufletul formațiile ce vor accede în vârful piramidei care ar fi ele?

Fiind european mi-aș dori sincer să câștige țara gazdă, Anglia, care de altfel are și un culoar favorabil. De curând am fost în Anglia și am văzut pregătirile unor echipe. În ce privește acest sport, pentru ei această disciplină este de fapt o stare de spirit care au dezvoltat-o foarte meticulous, la toate palierele, pornind de la infrastrutură și continuând cu echipele de copii, juniori, seniori și nu în ultimul rând medicina sportivă specifică acestui îndrăgit segment. Australia sau Noua Zeelandă cred că vor fi celelalte două echipe care se vor bate pentru un loc în finală.

“Așchia nu sare departe de trunchi”. Aveți un fiu Luca care vă calcă pe urme.

Fiul meu Luca își dă toată silința să ajungă un rugbyst valoros, dar aici intervin și alți factori. Să nu sufere accidentări grave, să prindă un club care să îi permită să joace după împlinirea vârstei de 18 ani. Dacă eu am avut privilegiul ca la 19 ani să joc la o echipă mare precum C.S.M.Baia Mare, alături de nume mari, în ziua de azi acestor copii le este greu să ajungă la echipe de top din România. Eu îmi doresc ca Luca să rămână la Baia Mare, dacă însă nu se va putea ne vom orienta spre un club cel puțin până la vârsta de 23 de ani unde să poată avea multe meciuri în picioare.

Cum se definește ca persoană Neculai Nichitean.    

Sunt o persoană modestă care încearcă să își ducă traiul în mod serios.

Un gând pentru iubitorii de rugby din Baia Mare și celor ce în această perioadă ne reprezintă la Cupa Mondială din Anglia.

Mi-ar place că băimărenii să vină în continuare în număr mare la stadion. Să fie suporteri adevărați. Dacă campioana României, are un imn al ei, și acești suporteri adevărați trebuie să aibă un imn al lor. Numai așa putem susține și încuraja rugby-ul din Baia Mare. În ce privește echipa națională, îmi doresc din suflet să aibă un parcurs foarte bun cu două victorii așa cum și-au propus. Eu o să fiu prezent în tribune la primele două meciuri ale băieților noștri. Nu mă duc la celelalte două confruntări de infarct, cu Canada și Italia pentru că am suferit destul că jucător. Eu oricum le doresc acestora multă baftă și success în acest periplu planetar.

Carte de vizită

Neculai Nichitean

Data nașterii: 27 septembrie 1969

Locul nașterii: Suceava

Post: Uvertură

Cluburi:

C.S.S.Suceava juniori

C.S.M.Suceava (1986-1989)

C.S.M.Baia Mare (1989-1993)

C.S.Universitatea Cluj (1993-1997)

Mirana Veneția (1997-1999)

Bologna (1999-2003)

Modena (2003-2006)

-a evoluat în naționala României între anii 1990-1997

-a fost selecționat de 87 de ori în prima reprezentativă (atât în meciuri oficiale cât și în cele test)

-a marcat peste 600 de puncte pentru România (atât în confruntările oficiale cât și în meciurile test)

-în cei 9 ani petrecuți în Italia, a primit porecla de cecchino (trăgătorul)

- în clasamentele întocmite de oficialii Federației Italiene de Rugby, a ocupat prima poziție la capitolul eficacitate, având un procent de eficiență de 87 %.

-primul meci la națională (14 aprilie 1990) la Frascati, Italia – România 9-16 Campionatul European FIRA

-ultimul meci la națională (24 mai 1997) România – Țara Galilor 33-43 (meci test)

 

Alin Boțioc