Interviu Eugen Apjok – antrenor secund reprezentativa României

APJOK INTERVIU

Începând de astăzi vă vom prezenta interviuri cu cei cinci zimbri care ne vor reprezenta la cea de-a opta ediție a Cupei Mondiale. Primul interviu îl are ca invitat pe Eugen Apjok tehnicianul campioanei României, aflat de șase ani în staff-ul reprezentativei României, responsabil cu linia de treisferturi.

Domnule Apjok peste doar o săptămână veți fi prezent pe tărâm britanic alături de Stejari la cea de-a opta ediție a Cupei Mondiale. Considerați că s-a echilibrat dacă se poate spune așa raportul de forte, dacă mă raportez la faptul că secundul dvs Vasile Lucaci a bifat ca jucător prezența la ediția din Africa de Sud 1995 a Cupei Mondiale, în timp ce dvs vă aflați în premieră la o competiție de o asemenea anvergură însă ca technician.

Nu cred că e vorba de un concurs între noi, dar e clar că mi-aș fi dorit ca jucător să fiu la o Cupă Mondială. Din păcate nu am reușit acest lucru. Este o mare satisfacție și o mare realizare să fac parte din staff-ul naționalei României pentru Cupa Mondială din Marea Britanie.

Ca jucător ați reușit eventul campionat-cupă, iar ca antrenor titlurile s-au succedat cu o cadență aproape halucinantă. Care din aceste două etape ale vieții dvs v-au mulțumitmai mult.

Eu cred că se leagă una de alta deoarece convocarea mea ca antrenor la echipa națională a venit ca urmare a rezultatelor obținute cu echipa din Baia Mare. Sunt convins că dacă nu aveam rezultate cu echipa de club nu ajungeam la echipa națională, iar acesta este rezultatul muncii de la Baia Mare unde am avut rezultate bune și am acumulat o experiență suficientă pentru a face parte din staff-ul echipei naționale.

Revenind la Cupa Mondială. Porniți la drum cu un lot puternic format din 31 de sportivi. A fost dificilă selecția finală ținând cont că în trialuri au fost și 50 de rugbyști.

Din acești 50 de jucători s-a ales lotul de 31. Oricând va intervene o nefericită accidentare unul sau mai mulți din cei aflați pe lista cu lotul lărgit de 50 va lua locul celor accidentați. E clar că de aceea au fost și cantonamentele de pregătire fizică și tehnico-tactică. În urma fiecărui antrenament a avut loc ședinșa staff-ului tehnic, între preparatorii fizici și antrenori. În urma acestor ședințe de analiză s-au putut lua deciziile în mod etapizat, iar jucătorii care nu au dat randamentul scontat din păcate au fost eliminați.

Ca o noutate alături de Lynn Howells și Marius Tincu la acest regal planetar veți dirija și patru jucători deveniți de curând eligibili, doi dintre ei fiind chiar elevi de-ai dvs. Este practice și o premieră pentru naționala României.

Premiera a fost făcută odată cu legalizarea actelor jucătorului de origine georgiană Otar Turashvili. El a fost primul care a deschis granițele jucătorilor străini pentru echipa României. Eu zic că este un lucru normal dacă ne uităm un pic și la națiunile mari. Nu mai departe de campioana mondială Noua Zeelandă care a naturalizat foarte mulți jucători insulari. Iar atîta timp cât ei aduc un plus echipei naționale sunt bine veniți.

Dacă voi trece în revistă numele celor 31 de jucători selecționați, nu mai puțin de 10 dintre ei au îmbrăcat tricoul actualei campioane a României, C.S.M.Știința Baia Mare. Este acesta un atu pentru dvs dacă mă raportez strict la relația antrenor – jucător.

Am o relație bună cu toți jucătorii inclusiv cu cei care nu au fost la Baia Mare. Lăsăm la o parte cluburile de unde ei provin pentru că la echipa națională cu toții avem un țel comun, și anume să apărăm onoarea tricolorului românesc.

Ce așteptări aveți de la această a opta participare a României la cel mai important eveniment rugbystic planetar.

Este un lucru pozitiv că România nu a lipsit de la nici o ediție până acum. Nu vrem însă să ne mulțumim doar cu participarea. Am dori să realizăm o performanță cât mai buna pe teren. Indiferent de rezultat trebuie să arătăm că știm rugby și că România a progresat meritând mult mai multe meciuri cu echipe puternice

Cum vedeți lupta în grupa D, grupa României.

Cu siguranță Irlanda este de departe favorite grupei. Este cea mai bună formație. Franța întodeauna a avut performanțe la Cupa Mondială. Să nu uitîm faptul că la precedent ediție a Cupei Mondiale a ajuns în finală și a fost foarte aproape de a o câștiga. Italia joacă în Turneul celor 6 națiuni, progresând foarte mult datorită multitudinii de meciuri foarte puternice, iar Canada are mulți jucători care evoluează în campionate puternice în Anglia în special, practicând un joc în viteză. Ce ne-am propus noi de fapt este să realizăm două victorii, de ce două victorii pentru a ne califica la Cupa Mondială din Japonia 2019. Dar în același timp suntem conștienți că va fi foarte dificil, dar în momentul în care nu îți propui nimic nu poți să realizezi nimic. Vom vedea dacă vom și reuși acest lucru.

Care credeți că vor fi formațiile care vor alcătui careul de ași al semifinalelor și cine credeți că va câștiga această ediție.

Eu zic că Noua Zeelandă este favorită. Din punctul meu de vedere Anglia echipa gazdă este singura din Europa care poate fi competitivă împotriva națiunilor din emisfera sudică. Australia și Africa de Sud.

O să vă rog să transmiteți un gând tuturor celor care iubesc campioana României, C.S.M.Știința Baia Mare dar și cei care sunt cu sufletul alături de Stejari.

În primul rând pentru suporterii echipei naționale mi-aș dori să fie cât mai mulți la Cupa Mondială și să fie alături de echipa națională. Este un moment unic care ți se poate întâmpla doar o singură data în viață să fi alături de tricolori la această competiție planetară. Trebuie să ne bucurăm de acest eveniment indiferent de rezultatele tricolorilor. Noi ne-am propus ca și echipă națională să nu dezamăgim și să dăm totul pe teren. Eu sper că jucătorii vor și face acest lucru nu numai l-au declarat. Iar pentru suporterii băimăreni să fie cât mai mulți alături de noi, pentru că cele mai mari performanțe le-am avut și datorită lor. Țineți minte acea serie de șapte ani de invincibilitate, care în mare măsură s-a datorat lor. Să rămână și î continuare la fel de apropiați de echipa lor favorite, campioana României, C.S.M.Știința Baia Mare.

 

Alin Boțioc