Kuselo Moyake părăsește familia zimbrilor după un an și unsprezece luni

KUSELO MOYAKE

Pe data de 4 decembrie 2015, la Baia Mare Mombrii Biroului Federal au decis ca pentru sezonul competițional de SuperLigă 2016-2017 numărul jucătorilor străini prezenți pe raportul de joc să fie redus la șase. În atare condiții oficialii vicecampioanei României, C.S.M.Știința Baia Mare au decis de comun acord să nu mai prelungească raporturilor contractuale ale sud-africanului Kuselo Moyake. Transferat la C.S.M.Știința Baia Mare la începutul lunii martie 2014, flankerul născut pe data de 7 august 1986 la Umtata (Africa de Sud), a fost prezent în stagiunea trecută în 11 partide de SuperLigă (de 10 ca titular și 1 dată ca rezervă), însumînd în total un număr de 726 de minute jucate. În perioada de un an și zece luni petrecută la Baia Mare,, Kuselo Moyake (1,84 cm – 100 kg) s-a încununat cu o medalie de aur obținută pe data de 13 septembrie 2014 în Finala SuperLigii, C.S.M.Știința Baia Mare – R.C.J.Farul Constanța 25-19 (10-6). În stagiunea precedentă, Moyake a obținut două medalii de argint, în finala de SuperLigă jucată ca titular contra celor de la R.C.M. În același an 2014 a reușit să fie prezent tot ca titular și în Finala Cupei României, jucată pe Cluj Arena (30 noiembrie), C.S.M.Știința Baia Mare – R.C.M.Timișoara 14-19 (8-9). În ediția 2015, flankerul sud-african a fost rezervă în Finala Cupei Regelui, jucată pe data de 12 septembrie, C.S.M.Știința Baia Mare – Timișoara Saracens R.C.M. 22-24 (12-13). De asemenea în prima decadă a lunii decembrie 2015 a evoluat ca titular în prima Finală de SuperLigă jucată la Baia Mare, C.S.M.Știința – Timișoara Saracens R.C.M. 15-18. Pentru contribuția adusă vicecampioanei României, conducerea administrativă, staff-ul tehnic cât și coechipierii îi mulțumesc, și îi doresc mult succes în continuare.

 

Alin Boțioc