Mâine va cădea cortina peste ce-a de-a 104 ediție a campionatului intern de rugby

244541622_10159605353888270_8349746185025922805_n

Sâmbătă 16 octombrie 2021 se vor juca ultimele partide ale SuperLigii de Rugby ediția 2021. Într-un meci de clasament pentru stabilirea ocupantelor locurilor 5-6, pe stadionul din Parcul Sportiv Universitar dr.Iuliu Hațieganu, începând cu ora 11.00 Clubul Sportiv Universitatea Cluj va primi replica marinarilor de la A.C.S.Tomitanii Constanța. O oră mai târziu în capitală pe Stadionul Național Arcul de Triumf într-un duel pentru locurile 3-4, Sport Club Municipal Timișoara va da piept cu revelația acestei stagiuni, Clubul Sportiv Dinamo București. Același emblematic stadion va găzdui începând cu ora 17.30, Finala mare a SuperLigii de Rugby ediția 2021 dintre campioana en-titre C.S.M.Știința Baia Mare și Clubul Sportiv al Armatei Steaua București. Cele două finale din capitală vor fi transmise în direct de postul public de televiziune T.V.R.1

Alin Boțioc