Așa cum vă informam zilele trecute, cunoscuta publicație londoneză Rugby World Magazine a realizat un material cu componentul echipei C.S.M.Știința Baia Mare, Michael Doneghan. Centrul de origine scoțiană în vârstă de 26 de ani a fost intervievat de Alan Dymock editor al revistei londoneze Rugby World Magazine. Fotografiile utilizate de ziaristul britanic Alan Dymock în tot acest demers gazetăresc îi aparțin lui Alin Bogdan Boțioc, administratorul site-ului oficial al echipei C.S.M.Știința Baia Mare. Articolul cu Michael Doneghan poate fi vizualizat la adresa http://www.rugbyworld.com/news/the-great-migration-the-scot-in-romania-87689

Jurnalistul acestui articol, Alan Dymock de origine scoțiană, este absolvent al University of Abertay din Dundee. Dețină o diplomă în Media, Cultură și Societate obținând în 2013 și un master în jurnalism la University of London, Goldsmiths College. Din anul 2011 este redactor/jurnalist freelancer pentru Rugby World, fiind numit în 2016 editor al acestei prestigioase publicații. Acum doi ani Alan Dymock a primit premiul „Jurnalistul Anului”, pentru multitudinea de articole scrise în calitate de reporter, redactor, corespondent sau bloger ale publicațiilor Sunday și The Times în speță Sportsbeat/News Associates devansându-i astfel pe jurnaliștii sportivi de la The Telegraph sau The Guardian. Acum mai bine de un deceniu, între 2006 și 2008 a performat ca jucător de rugby în Uniunea de Rugby Scoțian.

Alin Boțioc

În continuare vă invit să citiți materialul cu Michael Doneghan apărut în Rugby World Magazine

Marea migrație: Scoțianul în România

Alan Dymock vorbește cu un scoțian care speră să joace pentru România la Cupa Mondială de rugby din 2019. Este parte a seriei Marii Migrații, Michael Doneghan provine din sistemul Academiei Scoțiene, a stat o perioadă la Glasgow jucând în Campionatul Englez cu London Scottish. Și după o scurtă perioadă cu A.S. Macon în Federale 1, iar acum este la al doilea sezon cu echipa din Baia Mare în SuperLiga de rugby.

După cum explică Michael, el nu este departe de a-și realiza unicul vis ”am să-ți spun direct, vin cu o experiență de 3 ani în România, și asta mă îndreptățește să sper la echipa națională. Mi-ar plăcea să fac parte din echipa de la Cupa Mondială. Acum România joacă în Cupa Națiunilor Europene, și sper să o câștige. Este o națională foarte competitivă în momentul de față. Dacă Scoția m-ar chema acum nu știu ce aș spune, dar e puțin probabil. Mi-ar plăcea să fiu în acea grupă cu România, dacă se califică.”

S-a antrenat cu echipa Romania A, jucând contra ”XV-le Președintelui”, sub ochii atenți ai antrenorilor naționalei; Lynn Howells, Rob Moffat și Massimo Cuttitta, grupul de tehnicieni care au antrenat Edinburgh în sezonul 2006-2007. Doneghan speră că poate impresiona în sezonul rămas, C.S.M.Știința Baia Mare fiind vicecampiona României.

SuperLiga de rugby din România este aproape ca un mister pentru cei care provin din vest. Sunt șapte echipe profesioniste, cu patru vârfuri C.S.M.Știința Baia Mare, Timișoara Saracens, C.S.A.Steaua București și C.S.M.București care sunt într-o strânsă competiție. Dar toate cele șapte formații angrenate în competiție joacă pentru același obiectiv. Banul este rege în România. Cu echipe care sunt private, mărimea contului bancar este cheia succesului și a supraviețurii. Este foarte ușor să ajungi de la agonie la extaz, după cum a demonstrat-o Farul Constanța, care a suferit recent un colaps financiar și a ieșit de pe eșichierul rugby-ului românesc.

Unii văd România ca raiul pentru jucători din țări cu climă exotică. Sunt mulți jucători talentați care evoluează în campionatul intern românesc pentru câțiva ani având ulterior oportunitatea de a juca pentru naționala țării respective, în cazul de față fiind vorba de România. La fel speră și Michael Doneghan, și acest lucru a adus critici pentru unii, cel puțin așa s-a întâmplat când știrea a ajuns la publicul larg privind selecția celor șapte, opt jucători proveniți din emisfera sudică, pentru cele două meciuri test din luna noiembrie cu Samoa și Tonga.

”Cred că fiecare echipă are cel puțin 2 jucători străini, poate și mai mulți” spune Michael Doneghan. ”Majoritate sunt tongani. Există o regulă prin care poți avea opt strâini în echipă. Noi avem 12 sau 13, din care doi au jucat pentru echipa României, așa că nu mai contează.”. ”Eu sunt singurul scoțian din SuperLiga de rugby. Jack Cobden este la C.S.M. București. A jucat pentru echipa națională a Angliei. Noi avem patru fijieni, patru tongani, doi sud-africani, eu și doi georgieni. Sunt poate cinci sau șase care poate vor spune că sunt moldoveni, dar sunt doar din regiunea Moldova deci sunt români care au un alt dialect. Sunt foarte multiculturali. Îmi aduc aminte la un joc, toată linia noastră de fund vorbea engleză și înfruntam Timișoara Saracens, a cărei întreagă linie de fund vorbeau engleză. M-am simțit ca și cum aș fi din nou în Cupa Campionilor. În Franța nu prea era așa ”.

Sunt atât de multe oportunități poți doar să-ți faci bagajul și să călătorești în jurul lumii. Motivațiile pentru care jucătorii fac asta este ceva care putem înțelege și observa. Pentru Doneghan este dorința de a nu renunța la visul său – nu a mers niciodată la universitate, el a vrut doar să joace rugby și nu este pregătit să se întoarcă în Marea Britanie chiar acum. El se simte bine, joacă alături de sportivi provenind din culturi diferite. Învață limba, puțin câte puțin. Sunt atâtea aspecte pozitive în spate.

Dar ce i-a trecut prin cap atunci când a ajuns prima dată în România? ”M-am gândit. Dacă nu îmi place, pot pleca.” Ce e dintr-adevăr atractiv pentru rugby-ul românesc, mai ales pentru cele mai bune patru echipe este că putem ajunge în Challenge Cup. Am fost plăcut surprins să constat cât de bun este rugbyul aici. Poate că este o lipsă de camere criogenice și analiză de top, dar vestiarele noastre sunt cele mai bune pe care le-am avut, avem saună, avem o vană mare pentru apă fierbinte și una mare pentru gheață, dușurile sunt excelente. Iar din punct de vedere al angajamentelor se pare că cei mai mulți semnează pentru cel puțin doi ani cu echipele din România”.

”Mi-ar plăcea să închei pe culmi fie în Challenge Cup fie la nivel de primă reprezentativă. Pot să-mi încerc această șansă și să mai pierd sau nu câțiva ani din viață, să spunem, sau să nu mă risc și să încerc altceva în viață”.

Eu am ales să risc. Sunt singur, tot iubesc rugby-ul, așa că de ce să nu risc? Dacă nu îmi va plăcea aici c’est la vie, mă pot întoarce în Marea Britanie. Asta e una. Oamenii din Marea Britanie și Franța uneori nu își dau seama cât sunt de norocoși în termeni de bunăstare, sistemul de sănătate, venitul minim, etc în timp ce în România medicii câștigă 300 euro pe lună. Nu au autostrăzi și sunt probleme cu caii și căruțele sau cânii vagabonzi. Poți să găsești poate cinci persoane care trăiesc într-un apartament cu două camere. Deci sunt chiar norocos (că reușesc să câștig un salariu bun jucând rugby). Dacă se întâmplă ceva, am o națiune la care să mă întorc, care mă va ajuta. Pai, să sper măcar!”

Sunt câteva lucruri cu care trebuie să te descurci în afară de a juca. Lipsa de mâncare vegetariană bună, Irn-Bru (băutură carbogazoasă, a doua băutură de origine scoțiană), precum și călătoria din nordul României pentru a înfrunta una dintre rivale un drum ce îți poate lua până la 12 ore cu autocarul. Dar aceste probleme minore nu îl vor împiedica pe Michael Doneghan să lupte pentru clubul său, în speranța că va putea face la fel și pentru echipa națională a României într-o bună zi.

Alan Dymock