Michael Doneghan se desparte de C.S.M.Știința Baia Mare

MICHAEL DONEGHAN

După plecările gruzinului Nika Pataraya și împrumutul lui Alexandru Colev la S.C.M.Gloria Buzău conducerea tehnică a vicecampioanei României a decis să renunțe la serviciile scoțianului Michael Doneghan. Adus în vara lui 2016 la Baia Mare alături de internațional tongan Sikuea Taliauli (n.14 iulie 1995) și centrul Mihai Lămboiu (n.25 iulie 1997), Michael Doneghan avea să fie primul scoțian din lotul formației C.S.M.Știința Baia Mare. Născut pe data de 6 mai 1991 Doneghan, poate evolua atât ca aripă cât și ca centru. Este un jucător de anduranță având 98 de kg și 1,90 m. Din punct de vedere al formării și educației, scoțianul acum în vârstă de 28 de ani a absolvit o serie de școli de profil, fiind recompensat în ultimii ani. Acum 12 ani, în 2007 a urmat cursurile School Tour of South Africa, iar în 2009 a făcut parte din reprezentativa sub 18 ani a Edinburgh. A primit diploma Full Honours for Rugby and Athletics fiind căștigător al premiului de excelență în rugby. A fost desemnat cel mai bun transformeur, fiind de asemenea finalist al Cupei Școlilor Scoțiene de Rugby. Remarcabilele sale evoluții din trecut pot fi susținute de nume importante ale sportului cu balonul oval precum Serge Betsen – fost internațional și căpitan al reprezentativei cocoșului galic, Alex Codling – fost internațional englez actualmente antrenor profesionist de rugby în speță Hugh Campbell – fost internațional și antrenor al reprezentativei Scoției, și fost tehnician al echipei Glasgow Warrior. Până la această dată, Michael Doneghan a evoluat la o serie de cluburi precum: Academia Națională de Rugby (2009-2010), Glasgow Warriors (2010-2012), Rotherham Titans (2012-2013), London Scottish (2013-2015) respectiv A.C.Macon (2015-2016). A făcut parte din reprezentativele Scoției Under 18, 19 și 20 de ani. Cu gruparea băimăreană a reușit să obțină medalia de argint în SuperLiga de Rugby ediția (2017-2018), un loc doi în Cupa României stagiunea (2018), plus două locuri unu (2016 și 2017) și un loc trei (2018) în Cupa Regelui. La jumătatea lunii decembrie 2017, Michael Doneghan a apărut în paginile cunoscutei publicații londoneze Rugby World Magazine într-un amplu material semnat de editorul Alan Dymock. Pentru aportul adus la ultimele performanțe ale zimbrilor băimăreni atât conducerea administrativă, staff-ul tehnic cât și coechipierii îi mulțumesc, și îi doresc mult succes în continuare.

Alin Boțioc