Palmaresul meciurilor directe ne avantajează

Deși ne aflăm doar la ediția a doua a Cupei Regelui (o competiție aflată sub Înaltul Patronaj al Casei Regale a României), deja ne putem raporta la unele elemente de natură statistică. Până la această dată, C.S.M.Știința Baia Mare (formație condusă de cuplul Eugen Apjok – Vasile Lucaci) a susținut nu mai puțin de 12 partide, 6 dintre ele în prima ediție cea din 2015. În 9 dintre jocuri zimbri s-au impus (de 5 acasă – de 3 ori în deplasare și o dată pe teren neutru). Au remizat o dată pe terenul formației studențești C.S.Universitatea Cluj, pierzând doar 2 jocuri (o dată în deplasare și o dată pe teren neutru) în finala din 2015 găzduită de Stadionul Național Arcul de Triumf din capitală. Per total băieții noștri au reușit 313 puncte marcate încasând 191. De partea cealaltă, C.S.M.Olimpia București (formație aflată pe val) a susținut tot un număr de 12 partide, 5 dintre ele în ediția inaugurală 2015. Bucureștenii au bifat doar 3 victorii (una în deplasare iar 2 pe propriul teren). Au remizat o dată în deplasare cu C.S.Dinamo București, pierzând de 8 ori (de 3 pe propriul teren, de 4 ori în deplasare și o dată pe teren neutru). Punctaverajul formației bucureștene este unul negativ cu 242 de puncte marcate la 327 primite.
Cupa Regelui ediția 2015
Grupa A
Etapa 1 13.06.2015 C.S.M.Olimpia București – a stat
Etapa 2 20.06.2015 C.S.M.Olimpia București – C.S.Dinamo București 45-10
Etapa 3 27.06.2015 Timișoara Saracens – C.S.M.Olimpia București 47-15
Etapa 4 01.08.2015 C.S.M.Olimpia București – a stat
Etapa 5 08.08.2015 C.S.Dinamo București – C.S.M.Olimpia București 18-18
Etapa 6 15.08.2015 C.S.M.Olimpia București – Timișoara Saracens 12-16
Grupa B
Etapa 1 13.06.2015 C.S.A.Steaua București – C.S.M.Știința Baia Mare 15-20
Etapa 2 20.06.2015 C.S.M.Știința Baia Mare – a sta
Etapa 3 27.06.2015 C.S.M.Știința Baia Mare – C.S.Universitatea Cluj 28-21
Etapa 4 01.08.2015 C.S.M.Știința Baia Mare – C.S.A.Steaua București 29-14
Etapa 5 08.08.2015 C.S.M.Știința Baia Mare – a stat
Etapa 6 14.08.2015 C.S.Universitatea Cluj – C.S.M.Știința Baia Mare 17-17
Semifinale 29.08.2015 C.S.M.Știința Baia Mare – C.S.M.Olimpia București31-27
Finala 12.09.2015 C.S.M.Știința Baia Mare – Timișoara Saracens 22-24
Cupa Regelui ediția 2016
Etapa 1 17.09.2016 C.S.Universitatea Cluj – C.S.M.Știința Baia Mare 13-45
18.09.2016 C.S.M.Olimpia București – C.S.A.Steaua București 17-38
Etapa 2 24.09.2016 C.S.M.Știința Baia Mare – a stat
24.09.2016 C.S.Politehnica Iași – C.S.M.Olimpia București 34-21
Etapa 3 01.10.2016 C.S.M.Știința Baia Mare – Timișoara Saracens 14-3
01.10.2016 C.S.M.Olimpia București – a sta
Etapa 4 08.10.2016 C.S.A.Steaua București – C.S.M.Știința Baia Mare 16-8
09.10.2016 C.S.M.Olimpia București – C.S.Dinamo București 40-39
Etapa 5 29.10.2016 C.S.M.Știința Baia Mare – C.S.Politehnica Iași 33-19
29.10.2016 C.S.Universitatea Cluj – C.S.M.Olimpia București 19-13
Etapa 6 05.11.2016 C.S.M.București – C.S.M.Știința Baia Mare 7-38
Etapa 7 12.11.2016 C.S.M.Știința Baia Mare – C.S.Dinamo București 28-15
12.11.2016 Timișoara Saracens – C.S.M.București 26-9
Baraj semif 19.11.2016 Timișoara Saracens – C.S.M.București 11-18
Alin Boțioc