Primul succes al zimbrilor din 2016

AMICAL CU F.C.PRIETENIA

Este pentru al cincilea an când rubiștii de la C.S.M.Știința Baia Mare acceptă provocarea celor de la F.C.Prietenia, de a juca un meci amical de fotbal. Dacă totul a pornit acum nouă ani pe data de 12 ianuarie 2007, până la această dată s-au mai jucat alte trei partide; pe data de 18 ianuarie 2008, 19 iunie 2009 și 18 februarie 2011. Cu excepția unui singur meci încheiat cu un categoric 8-3 în favoarea trupei condusă de președintele Octavian Cioltea, de fiecare dată zimbri au cedat la limită. Mai mult în duelul de acum cinci ani, zimbri au revenit de la 0-3 la 2-3, iar pe final au irosit și un 11 m, și implicit obținerea primului egal din istoria acestor confruntări. Așa cum prefațam înainte de joc, zimbri au intrat mult mai motivați, reușind să revină de la 0-1 la 2-1 iar mai apoi de la 2-3 la 3-3 și 4-3. Dacă la oaspeți Attila Piroska a punctat de două ori, iar Alin Petrovan și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor, de la vicecampioana României, au înscris Marius Dănilă din linia de înaintare a C.S.M.-ului respectiv cei doi jucători de pe linia de treisferturi, aripa de 26 de ani Adrian Apostol (autor al unei duble minutele 33 și 79) respectiv centrul de 22 de ani Alexandru Bucur.

Acest de acum tradițional meci amical de fotbal deschide practic programul de pregătire al celor două grupări. C.S.M.Știința Baia Mare, formație care s-a reunit pe data de 18 ianuarie va intra de acum încolo într-un program de pregătire “spartan” impus la un asemenea nivel, iar pentru elevii lui Ioan Cristea urmează un cantonament în stațiunea montană Ocna Șugatag derulat în perioada 30 ianuarie – 6 februarie.

C.S.M.Știința Baia Mare – F.C.Prietenia Baia Mare 4-3 (2-1)

Vineri 22 ianuarie 2016 ora 15.30

Arena Zimbrilor

Arbitrii: Cristian Balaj, Zoltan Szekely, Alexandru Bela (Baia Mare)

Marcatori: Adrian Apostol (33, 79), Alexandru Bucur (34), Marius Dănilă (65) / Attila Piroska (18, 60), Alin Petrovan (48)

C.S.M.Știința Baia Mare: Teodor Buzatu – Paul Rusu, Răzvan Ailenei, Marius Dănilă, Georgel Cătună – Daniel Cubaș, Ioan Pop, George Oprea, Ionuț Botezatu – Alexandru Bucur, Florin Bârdașu

Rezerve: Cristian Chirică, Mihai Dico, Silviu Suciu, Andrei Iurea, Florian Roșu, Ionuț Stan, Adrian Apostol

Antrenori: Eugen Apjok, Vasile Lucaci

F.C.Prietenia: Petre Konyicska – Iosif Beko, Victor Buciu, Florin Opriș, Gelu Bar – Cristian Cristea, Erno Konyicska, Attila Piroska, Alin Petrovan – Zorel Rus, Andei Gâlcă

Rezerve: Claudiu Bran, Radu Bogdan, Iosif Mekker, Florin Gherghel, Tamaș Coteț, Flaviu Sabou, Vlad Conț, Cristian Ruscal, Călin Oșianu

Antrenor: Ioan Cristea

 

Istoria întâlnirilor directe

18 februarie 2011   F.C.Prietenia Baia Mare – C.S.M.Știința Baia Mare     3-2

19 iunie 2009         F.C.Prietenia Baia Mare – C.S.M.Știința Baia Mare   3-2

18 ianuarie 2008     F.C.Prietenia Baia Mare – C.S.M.Știința Baia Mare     8-3

12 ianuarie 2007     F.C.Prietenia Baia Mare – C.S.M.Știința Baia Mare     2-1

22 ianuarie 2016     C.S.M.Știința Baia Mare – F.C.Prietenia Baia Mare     4-3

 

Alin Boțioc