Răzvan Ailenei se retrage din activitatea sportivă

razvan ailenei

După ce în urmă cu un an de zile închizătorul zimbrilor Răzvan Ailenei își prelungea cu C.S.M.Știința Baia Mare raporturile contractuale pentru o perioadă de 3 ani, acum datorită unor probleme medicale acesta se vede nevoit să renunțe la activitatea sportivă. Născut pe data de 4 februarie 1992 în Municipiul Baia Mare, fiul fostului taloner al Cemin-ului, Angheluț Ailenei (cel ce de mai bine de un an de zile ocupă funcția de membru în Comitetul Director Onorific) împreună cu fratele său Paul și-au petrecut perioada de juniorat la C.S.S.2 Baia Mare (2008-2010). Timp de patru ani (2010-2014) a jucat pentru C.S.Universitatea Cluj urmând ca în ultimii cinci ani să joace sub culorile C.S.M.Știința Baia Mare. Cu formația băimăreană, puternicul închizător de (1,90 m – 110 kg) a jucat nu mai puțin de 12 finale. În SuperLiga de rugby a obținut două medalii de aur edițiile (2014 și 2018-2019), plus alte trei medalii de argint (2015, 2016-2017 și 2017-2018). Are la activ trei locuri doi în Cupa României (2014, 2016 și 2017-2018), fiind medaliat de două ori cu aur în Cupa Regelui (2016 și 2017). În aceiași competiție s-a mai încununat cu o medalie de argint în ediția inaugurală (2015) plus un loc trei în ultima stagiune (2018). În anii petrecuți pe malul Someșului, Răzvan a absolvit o instituție de învățământ superior, devenind într-un interval de doar un an și șapte luni de două ori tătic; Irina (născută pe data de 9 august 2016) respectiv Ilinca (13 martie 2018). Pentru perioada în care a evoluat sub culorile C.S.M.Știința Baia Mare (fiind mai bine de doi ani desemnat și căpitan de echipă), conducerea campioanei României îi mulțumește urându-i mult succes și sănătate pe viitor.

Alin Boțioc