Șase zimbrii contra Uruguay

Reprezentativa de rugby a României va susține în această seară la Montevideo al doilea meci test al acestei veri împotriva naționalei Uruguay-ului. Din primul XV anunțat de selecționerul Andy Robinson fac parte și doi dintre componenții campioanei României, C.S.M.Știința Baia Mare; aripile Adrian Marian Apostol (n.11 martie 1990) și Mihai Lămboiu (n.25 iulie 1997). Pe banca de rezerve a tricolorilor mai figurează; jucătorul din linia a doua Ștefan Iancu (n.1 iulie 1998), flankerul Alexandru Alexe (n.26 august 1997), mijlocașul la grămadă Alexandru Țiglă (n.19 februarie 1993) respectiv centrul de origine neo-zeelandeză Jason Tomane (n.4 martie 1995). Meciul test Uruguay – România va fi transmis începând cu ora 21.35 de postul tv Prima Sport 1. Turneul tricolorilor din America de Sud se va încheia pe data de 17 iulie odată cu disputarea celui de-al doilea joc contra Uruguay-ului.
Alin Boțioc