Sergiu Lucaciu convocat pentru a noua oară la națională

SERGIU LUCACIU

După un prim stagiu de pregătire găzduit în perioada 14-21 ianuarie reprezentativa de rugby a României Under 18 ani se va reuni timp de o săptămână, începând de mâine 28 ianuarie și până pe data de 4 februarie din nou la Complexul Sportiv Național Snagov. La acțiunea condusă de Cosmin Cioriciu – Dănuț Dumbravă vor fi prezenți un număr de 34 de sportivi; 18 din pachetul de înaintare și 16 de pe linia de treisferturi. Din lotul echipei C.S.M.Baia Mare (formație condusă de Adrian Manolache – Sione Vaiomounga) va fi prezent Sergiu Lucaciu (n 13 martie 1999). Centrul de (1,82 m – 80 kg) bifează cu această ocazie a noua convocare la lotul național, jucând pentru Stejărei în ambele meciuri test din 2016 contra Cehiei. Temele abordate cu prilejul acestui stagiu centralizat de pregătire vizează apărarea în jurul grămezii spontane, jocul la sol și formarea spontanei. Ultimul stagiu de pregătire al naționalei Under 18 ani va avea loc în perioada 13-27 februarie 2017.

 

Alin Boțioc