Sione Fakaosilea rămâne zimbru încă doi ani

sione fakaosilea

În cursul zilei de ieri oficialii campioanei României au reușit să parafeze prelungirea raporturilor contractuale pe o perioadă de doi ani cu centrul de origine tongană Sione Fakaosilea. Născut la Tofoa, Regatul Tonga pe data de 13 ianuarie 1987 tonganul de (1,86 m – 114 kg) a fost legitimat de C.S.M.Știința Baia Mare începând cu data de 4 martie 2014. La acea dată Sione avea să fie transferat alături de alți doi conaționali, Saisoni Taupa respectiv Sione Vaiomounga respectiv cei doi sud-africani, Spring Shane și Kuselo Moyake, neo-zeelandezul Luke Alec Giovanni Samoa în speță georgianul Bidzina Shamkaradze.

Evoluând atât ca centru cât și ca aripă jucătorul venit din Pacific a reușit în campionatul intern românesc să îmbrace de două ori tricoul de campion național edițiile (2014 și 2018-2019) fiind de alte trei ori vicecampion național (2015, 2016-2017 și 2017-2018). Este medaliat cu argint în trei dintre edițiile Cupei României (2014, 2016 și 2017-2018), fiind câștigător al Cupei Regelui stagiunile (2016 și 2017). În aceiași competiție a mai reușit obținerea unei medalii de argint (2015) plus un loc trei (2018). La nivel european inter-cluburi, Sione Fakaosilea a evoluat ca titular în returul din Challenge Cup 2015 contra celor de la S.T.M.Enisey Krasnoyarsk 12-33.

Jucând mai bine de un an și nouă luni (1 iunie 2016 – 18 martie 2018) pentru prima reprezentativă perioadă în care a fost considerat eligibil, Sione Fakaosilea a bifat 15 prezențe (13 ca titular plus 2 ca rezervă). Debutând pentru România pe (10 februarie 2016) într-un meci test jucat în capitală contra formației Crawshays Welsh R.F.C. 27-16, tonganul de 32 de ani a marcat și două eseuri în confruntarea din Rugby Europe Championship, de pe data de (10 februarie 2018) România – Germania 85-6. Și cum „așchia nu sare departe de trunchi” să spunem doar că doi dintre băieții familiei Fakaosilea, Ulakai și Malcom sunt legitimați la echipa de rugby C.S.M.Baia Mare ambii fiind medaliați cu bronz în Campionatul Regional de Rugby Under 10 ani.

Alin Boțioc