Un nou meci decis la masa verde

Cupa_României_Rugby_Logo

Pentru a doua oară consecutiv, campioana României, C.S.M.Știința Baia Mare se vede nevoită să nu poată juca un meci din cadrul Cupei României. După ce în urmă cu o săptămână pe terenul zimbrilor trebuiau să poposească cei de la Sport Club Municipal Timișoara, de data aceasta, băieții noștri au făcut deplasarea la Cluj, însă au așteptat la marginea terenului rezultatele testelor Covid 19 ale studenților clujeni. Cum acestea nu au ajuns la timp, oficialii partidei au decis să nu fluiere startul jocului, partida fiind în atare condiții omologată cu scorul de 5-0 pentru formația băimăreană.

Până la ultimul meci al zimbrilor din faza grupelor cel de la Timișoara programat pentru data de 21 noiembrie, bănățenii vor juca cele două meciuri cu C.S.Universitatea Cluj, iar în cazul a două victorii, finalista ce va fi prezentă pe 28 noiembrie în capitală se va decide în urma meciului direct, Sport Club Municipal Timișoara – C.S.M.Știința Baia Mare.

La fel de interesantă rămâne lupta și în grupa B acolo unde Clubul Sportiv al Armatei Steaua București cu trei victorii din tot atâtea meciuri jucate a luat o serioară opțiune pentru accederea în ultimul act al competiției, singura capabilă să spulbere visul militarilor fiind „buldogii” de la Clubul Sportiv Dinamo București.

Alin Boțioc