Zimbri pierd în ultimul amical al verii

AMICAL STEAUA

În cursul dimineții de astăzi, Arena Zimbrilor din Municipiul Baia Mare a găzduit meciul test dintre vicecampioana României, C.S.M.Știința din localitate și Clubul Sportiv al Armatei Steaua. Conform protocolului acest ultim test înaintea startului celei de-a 100 ediție a campionatului intern s-a jucat în formatul de trei reprize a câte 30 de minute.

În prima jumătate de oră jocul a fost unul extrem de echilibrat, ambele formații mergând cap la cap, 7-0, 7-7. În actul secund scenariu se menține același, cu momente bune de joc trecute în contul ambelor competitoare. Pe final însă zimbri măresc diferența la nouă puncte, scorul după 60 de minute fiind de 21-12. Ultima repriză a aparținut aproape în totalitate formației bucureștene, care în final s-a impus grație a două eseuri, ambele transformate de Florin Vlaicu (internațional repatriat de la formația italiană Cavisano).

În această vară formația militară a reușit nu mai puțin de șapte transferuri. De la vicecampioana Italiei au revenit Florin Vlaicu precum și milocașul la grămadă Florin Surugiu. Tot din Peninsulă au fost repatriați pilierii Vlad Bădălicescu și Petru Tamba. Pentru linia a doua steliștii și-au asigurat serviciile gruzinului Amirani Citașvili, uvertură fiind adus jucătorul de origine sud-africană Quinton Crocker. În fine pentru un loc în linia a treia s-a optat pentru Damian Strătilă (fratele fundașului Sabin Strătilă).

La finalul săptămânii viitoare în intervalul 30-31 iulie, în prima etapă a celei de-a șasea stagiuni de SuperLigă, C.S.M.Știința Baia Mare va primi vizita nou promovatei C.S.Politehnica Iași, în timp ce C.S.A.Steaua București va juca acasă cu Clubul Sportiv Universitatea Cluj.

 

C.S.M.Știința Baia Mare – C.S.A.Steaua București 21-26

 

Marcatori: Sione Fakaosilea (1 eseu), Dumani Mtya (1 eseu), Sikuea Taliauli (1 eseu), George Oprea (2 transformări), Taniela Maravunawasawasa (1 transformare) / Robert Dascălu (2 eseuri), Valentin Mototolea (1 eseu), Vlad Bădălicescu (1 eseu), Florin Vlaicu (3 transformări)

 

C.S.M.Știința Baia Mare: Mihai Dico, Iuri Natriashvili, Florin Gorun, Andrei Iurea, Marius Dănilă, Johannes Van Heerden, Constantin Ene, Cristian Chirică, Bidzina Shamkaradze, George Oprea, Michael Doneghan, Sione Fakaosilea, John Leiataua, Sikuea Taliauli, Taniela Maravunawasawasa

Rezerve: Mihai Lămboiu, Ovidiu Cojocaru, Dumani Mtya, Adrian Apostol, Alexandru Pălii, Răzvan Ailenei, Domițian Mureșan, Silviu Suciu, Marius Pocriș, Alexandru Bucur, Florin Bârdașu, Alexandru Țiglă

Antrenori: Eugen Apjok, Vasile Lucaci

 

C.S.A.Steaua București: Vlad Bădălicescu, Cristi Cornei, Nicolae Nere, Alexandru Grigore, Bogdan Doroftei, Vali Mototolea, Viorel Lucaci, Sorin Coșereanu, Florin Surugiu, Tudor Boldor, Marian Lupu, Dennis Perju, Robert Dascălu, Ionuț Dumitru, Sabin Strătilă

Rezerve: Sosefo Sakalia, Alexandru Gordaș, Silviu Vasiliu, Amian Chiteishvili, Kuselo Moyake, Eduard Bencea, Robert neagu, Alexandru Porojan

Antrenor: Cristian Petre

 

Alin Boțioc