Zimbrii înfruntă câinii roșii pentru a 78-a oară

CAINII ROSII

Vineri 10 aprilie începând cu ora 13.00 pe stadionul Florea Dumitrache din capitală, Clubul Sportiv Dinamo și C.S.M.Știința Baia Mare se întâlnesc pentru a 78-a oară. Numărul victoriilor repurtate de zimbrii au ajuns la cifra 30 (din care ultimele nouă partide consecutive), de 2 ori confruntările s-au încheiat nedecis în timp ce bucureștenii s-au impus de 45 de ori. Trecând în revistă cele nouă meciuri jucate în acest nou sistem de SuperLigă, vom observa că doar o singură dată acum 985 de zile zimbrii au marcat mai puțin de 30 de puncte. La polul opus descoperim un 71-0 administrat “câinilor roșii” acum 713 zile tot în luna aprilie însă a anului 2013. Dacă ne vom raporta strict la punctele marcate în tot acest interval de 1449 de zile (de pe data de 22 aprilie 2011 – 10 aprilie 2015), vom constata că 31 un număr de 31 de zimbrii au marcat în total nu mai puțin de 56 de eseuri, 7 dintre ei izbutind 41 de transformări, în timp ce alți 3 jucători ai campioanei au reușit 8 lovituri de penalitate.
Cele mai multe eseuri, șase la număr poartă semnătura mijlocașului la deschidere de 30 de ani Michael Wiringi, locurile doi și trei revenind aripii Ionuț Pop cu 5 eseuri în speță Ștefan Ciuntu cu 4.
Pe primele două poziții în topul celor mai eficienți transformeri se află neo-zeelandezii Luke Samoa (ca fundaș) cu 10 astfel de reușite, mijlocașul la deschidere Michael Wiringi secondându-l cu 9, în timp ce fostul component al C:S.M.-ului Ionuț Dimofte (actualmente la U.Cluj) deține treapta a treia a podiumului cu 8 trenaformări.
La capitolul celor mai prolifici transformeri ai loviturilor de penalitate, atât Ionuț Dimofte cât și Luke Samoa își împart cu câte 3 reușite prima poziție, Daniel Clarke secondându-i cu 2.
Per ansamblu jucătorul de doar 1,73 m, Michael Wiringi rămâne cel mai de temut adversar al dinamoviștilor, el reușind 48 de puncte (6 eseuri + 9 transformări). Aripa de 32 de ani Ionuț Pop a punctat de 37 de ori (5 eseuri + 6 transformări), iar fundașul de 28 de ani Luke Samoa Alec Giovanni ocupă locul 3 cu 34 de puncte (1 eseu + 10 transformări + 3 lovituri de pedeapsă).
Dacă ne vom raporta strict la jucătorii declarați în stagiunea trecută ca fiind “omul meciului” în confruntările cu Dinamo, vom vedea că toți trei provin din emisfera sudică. În prima etapă din stagiunea 2014, în confruntarea de pe propriul teren, omul meciului a fost declarat uvertura de 30 de ani din Noua Zeelandă, Michael Wiringi. La confruntarea din capitală în speță la semifinala din toamnă, titulatura de omul meciului a revenit celor doi flankeri, Kuselo Moyake (din Africa de Sud), respectiv fijianului de 110 kg Sean Morrell.

SuperLiga de Rugby ediția 2011
Etapa 5 22.04.2011 Dinamo București – C.S.M.Știința Baia Mare 10-45 (3-28)
Ionuț Dimofte (3 ldp, 2 tr eseu), Vasile Bârlea (1 eseu), Mihai Macovei (1 eseu), Ionuț Hristache (1 eseu), Ionuț Pop (2 eseu, 1 tr eseu), Cristian Bălan (1 eseu)
Etapa 12 15.10.2011 C.S.M.Știința Baia Mare – Dinamo București 45-16 (26-6)
Ionuț Niacșu (1 eseu), Cristian Diniș Vârtic (2 eseu), Dănuț Botezatu (1 eseu), Ionuț Dimofte (5 tr eseu), Marius Dănilă (1 eseu), Cosmin Cirțiu (1 eseu), Mihai Dico (1 eseu),
SuperLiga de Rugby ediția 2012
Etapa 4 28.04.2012 C.S.M.Știința Baia Mare – Dinamo București 40-6 (19-6)
Ionuț Botezatu (1 eseu), Ionuț Pop (4 tr eseu), Csaba Gal (1 eseu), Michael Wiringi (1 eseu), Ionuț Hristache (1 eseu), Marius Dănilă (1 eseu), Ștefan Ciuntu (1 eseu), Budușan (1 tr eseu)
Etapa 11 29.07.2012 Dinamo București – C.S.M.Știința Baia Mare 11-31 (3-12)
Ionuț Dimofte (1 eseu, 1 tr eseu), Mihai Macovei (1 eseu), Ionuț Pop (1 eseu), Michael Wiringi (2 tr eseu), Crețuleac (1 eseu), Oancea (1 eseu)
SuperLiga de Rugby ediția 2013
Etapa 7 27.04.2013 Dinamo București – C.S.M.Știința Baia Mare 0-71 (0-45)
Michael Wiringi (2 eseu, 5 tr eseu), Csaba Gal (1 eseu), Constantin Pristăviță (1 eseu), Ionuț Pop (2 eseu, 1 tr eseu), Johannees Van Heerden (1 eseu), Georgel Cătună (2 eseu), Ailenei (2 tr eseu), 1 eseu de penalizare, Ionuț Hristache (1 eseu)
Etapa 14 27.07.2013 C.S.M.Știința Baia Mare – Dinamo București 65-3 (38-3)
Tamba (1 eseu), Clarke (1 eseu 5 tr eseu, 2 ldp), Michael Wiringi (1 eseu, 2 tr eseu), Ștefan Ciuntu (2 eseu), Stoica (2 eseu), Oprea (1 eseu), Bârdașu (1 eseu),
SuperLiga de Rugby ediția 2014
Etapa 1 29.03.2014 C.S.M.Știința Baia Mare – Dinamo București 49-3 (21-0)
Sean Morrell (1 eseu), Luke Samoa (7 tr eseu), Sione Fakaosilea (1 eseu), Ștefan Ciuntu (1 eseu), Shane Spring (1 eseu), Michael Wiringi (2 eseu), Alexandru Oancea (1 eseu)
Etapa 8 17.05.2014 Dinamo București – C.S.M.Știința Baia Mare 9-41 (3-22)
Samoa Luke (1ldp, 2 tr eseu), Cristian Diniș (1 eseu), 2 eseuri de penalizare, Michael Wiringi (1 eseu, 2 tr eseu), Kuselo Moyake (1 eseu), Constantin Ene (1 eseu)
Semifinală 06.09.2014 C.S.M.Știința Baia Mare – Dinamo București 40-9 (18-6)
Alexandru Oancea (1 eseu), Luke Samoa (1 eseu 3 tr eseu, 3 ldp), eseu de penalitate, Cristian Stoica (1 eseu), Giorgio Phillips (1 eseu)
Alin Boțioc