Zimbrii revin pe propriul teren

Liga Națională de Rugby programează la final de săptămână meciurile celei de-a treia a play-off-ului respectiv etapa a doua a play-out-ului. Vineri 26 august începând cu ora 19.45 într-un meci transmis în direct de Prima Sport 1 liderul C.S.A.Steaua va primi vizita Clubului Sportiv Dinamo București, iar sâmbătă 27 august începând cu ora 11.00 campioana României, C.S.M.Știința Baia Mare va primi replica deținătoarei Cupei României, Sport Club Municipal Timișoara. Meciul găzduit de Arena Zimbrilor din Baia Mare va fi transmis în direct de Rugby Tv. Partida de la Baia Mare va fi condusă la centru de Radu Petrescu din București secondat la cele două margini de Nicolae Frățilă din Focșani respectiv Andrei Gheorghe din Galați. Arbitru numărul 4 este fostul component al zimbrilor Teodor Buzatu din Baia Mare. Observator din partea Federației Române de Rugby este Nicolae Frîncu din Baia Mare.
La polul opus etapa a doua a play-out-ului ne propune partidele:
Rugby Club Bârlad – Clubul Sportiv Politehnica Iași
Clubul Sportiv Municipal Galați – C.S.Știința Petroșani
C.S.U.Alba Iulia – C.S.M.Bucovina Suceava
Clubul Sportiv Năvodari – Rugby Club Gura Humorului
Rugby Club Grivița București – C.S.Universitatea Cluj
Alin Boțioc