Zimbrișorii din nou la drum

La concurență cu Finalele SuperLigii de Rugby, comuna Vadu Crișului din județul Bihor va găzdui sâmbătă 25 mai începând cu ora 11.00 meciurile celei de-a patra etape a returului Campionatului Regional de Mini Rugby Transilvania Nord rezervat echipelor Under 8, 10, 12 și 14 ani, o competiție aflată sub patronajul Departamentului de Dezvoltare din cadrul Federației Române de Rugby. În turneul rezervat echipelor Under 10 ani, formația Clubului Sportiv Municipal Baia Mare va avea de înfruntat adversari provenind din județele Cluj, Timiș respectiv Maramureș în speță echipa Clubului Sportiv Florin Popovici Baia Mare. Și de această dată antrenorul echipei băimărene fostul demi de mele al zimbrilor Adrian Manolache va putea conta pe serviciile a 15 juniori; pe cei doi frați de origine tongană Ulakai și Malcolm Fakaosilea, pe fijianul Joshua Tavai Maravunawasawasa dar și pe Andrei Florin Bodea, Edwin Daniel Caba, Matei Cordoș, Krisztian Daniel Decsuk, Paul Duma Bonta, Gruia Andrei Dumitru, Alexandru Daniel Haiduc, Andrei Sebastian Man, Rareș Ionuț Morar, Rareș Andrei Pop, Sergiu Raul Pop, David Ilie Suscă în speță Bogdan Mihai Tarța. Cu doar două etape înainte de finalul stagiunii C.S.M.Baia Mare se menține pe poziția a treia a clasamentului cu 138 de puncte fiind devansată de C.S.S.Viitorul Cluj Napoca 174 de puncte respectiv A.C.S.Șoimii Turda 162 de puncte. Asigurându-și matematic poziția a treia pe podium zimbrișorii sunt urmați în clasament de Clubul Sportiv Florin Popovici Baia Mare (108 puncte), Sport Club Municipal Timișoara (95 de puncte), A.C.S.Șoimii Câmpia Turzii și C.S.M.Câmpia Turzii (ambele cu câte 75 de puncte). Ediția de campionat 2018-2019 se va încheia cu etapa de la Cluj găzduită pe data de 15 iunie.
Alin Boțioc